Victimele se întorceau de la o căsătorie care avusese loc în provincia Ghazni, când cele două vehicule au fost spulberate de o explozie, la scurt timp după ora 09.00 (07.30 ora României), a declarat pentru AFP Shafiq Nang, purtătorul de cuvânt al guvernului local, potrivit Mediafax.
„Au fost ucişi 12 civili, dintre care şapte femei”, a declarat la rândul său Abdullah Khairkhwah, guvernatorul districtului Giro, unde a avut loc tragedia.
Atentatul nu a fost revendicat, dar bombele artizanale fac parte dintre armele predilecte ale talibanilor, implicaţi într-o insurgenţă sângeroasă în Afganistan de la îndepărtarea lor de la putere de către o coaliţiei militară condusă de americani, după atentatele din 11 septembrie 2001.
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
FANATIK.RO
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt