Primul incendiu a avut loc pe strada Feroviarilor, la blocul C3, unde vecinii au observat ieșind fum pe geamul și casa scarii.
„S-au deplasat doua mașini de stingere, o autoscara, o ambulanță SMURD și una SAJ. Proprietarul, o femeie de 65 de ani. s-a autoevacuat, la fel și alti zece vecini, iar pompierii au evacuat un vârstnic de la etajul 4, care suferise un atac de panică. Acesta a fost preluat de ambulanța SAJ și a primit îngrijiri medicale la fața locului”, a informat ISU.
Incendiul a fost lichidat, după ce două camere ale apartamentului au fost distruse, iar casa scării și balconul au fost degradate.
Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind o lumânare uitată aprinsă în balcon.
Un bărbat beat a adormit cu țigara aprinsă
Al doilea eveniment a avut loc pe strada Neajlov, la bloc PS1D, unde vecinii au observat fum pe casa scării.
„S-au deplasat două autospeciale de stingere, o autoscara și o ambulanță SMURD. Incendiul s-a manifestat în dormitorul proprietarului și a fost lichidat in limitele găsite. S-au degradat o canapea și bunurile materiale din încăpere. Proprietarul, aflat în stare de ebrietate, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și nu au fost alte victime”, a comunicat ISU Galați.
Cauza probabilă: o țigară uitată aprinsă de bărbatul care adormise.