„Există aproximativ 12 persoane care produc 65% din dezinformarea anti-vaccin de pe platformele de socializare”, a declarat, joi, secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki.

Statistica invocată de Casa Albă provine de la Centrul non-profit pentru combaterea urii în mediul digital (CCDH), care a identificat într-un raport publicat în martie aproximativ 12 oameni despre care a spus că sunt super-răspânditori de dezinformare antivaccin.

În acel moment, CCDH a solicitat Facebook și Twitter să închidă toate paginile administrate de acești oameni.

Robert F. Kennedy Jr, o figură proeminentă în mișcarea antivaccin, se numără printre persoanele despre care CCDH a spus că ar trebui blocat de rețelele sociale.

Robert F. Kennedy Jr, una din principale voci împotriva vaccinului, este nepotul fostului președinte John F. Kennedy. Foto:Epa

Pagina lui Kennedy de pe Instagram a fost închisă la începutul acestui an pentru distribuirea de dezinformare, a transmis Facebook. Cu toate acestea, Kennedy este încă prezent pe Facebook și are peste 300.000 de adepți pe platformă.

„Nu dezactivăm automat conturile din aplicațiile noastre, deoarece conturile pot posta despre lucruri diferite pe diversele noastre servicii”, a declarat un purtător de cuvânt al Facebook, întrebat de ce Kennedy a fost dat afară pe una dintre platformele sale, dar nu pe cealaltă.

La momentul publicării raportului CCDH în martie, Kennedy a declarat pentru NPR că a devenit mai precaut pe Facebook, acuzându-l de cenzură.

„Trebuie să postez imagini cu unicorni și pisici”, ironiza el Facebook.

CCDH a transmis vineri că 35 de conturi de pe rețele de socializare legate de aceste persaone au fost identificate și închise. Astfel, ei au pierdut 5,8 milioane de adepți. Cu toate, 62 de conturi cu un total de 8,4 milioane de adepți sunt încă active.

CNN a raportat joi că întâlnirile dintre administrația Biden și Facebook au devenit „tensionate”, potrivit unei persoane familiare cu conversațiile.

Sursa a indicat în mod specific contul de Facebook încă activ al lui Kennedy ca un exemplu al ceea ce unii oficiali ai Casei Albe consideră ca fiind o dovadă de inacțiune a Facebook în ceea ce privește dezinformarea legată de Covid-19.

Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat vineri pentru CNN că compania a închis câteva pagini și grupuri aparținând a zeci de persoane identificate de CCDH, dar nu a precizat ce pagini.

 
 

Urmărește-ne pe Google News