Aceștia au trecut în catalog note fictive și nu au semnalat toate absențele elevilor de la seral.
La proces, cei mai mulți profesori au declarat că nu sunt vinovați, că nu i-au notat pe elevi fără ca aceștia să fie prezenți la ore și că notele și absențele erau trecute inițial într-un carnet sau pe foi, mai apoi în catalog. Singurul lucru care diferă în mărturiile profesorilor este metoda de evaluare a elevilor, potrivit Hotnews.
O profesoară de engleză a declarat în instanță că nu poate dovedi că elevii au fost prezenți la ore și că au dat lucrări sau au predat proiecte pentru că documentele ar fi fost distruse de șoareci.
„Nu există în regulament obligația de a păstra testele, referatele sau proiectele, ci doar tezele pe o perioadă de un an. A păstrat o perioadă de timp într-un dulap lucrările și proiectele, dar acestea i-au fost deteriorate de șoareci. Inculpata și-a exprimat consimțământul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în eventualitatea reținerii vinovăției.”, se arată în motivarea instanței.
În același dosar a mai fost condamnată și secretara liceului. Aceasta a semnat o cerere în numele unei eleve. Decizia magistraților de la Judecătoria Roman nu este definitivă și a fost atacată la Curtea de Apel Bacău, unde cauza se judecă în continuare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro