Raidul a avut loc pe 22 iunie. Vama a percheziţionat un depozit din Heist-op-den-Berg joi după-amiază, unde existau suspiciuni că țigările de diferite mărci cunoscute erau contrafăcute.
„Nu erau doar mașini, ci și cantități mari de materiale pentru fabricarea țigărilor, tutun, filtre și materiale de ambalare”, a explicat Francis Adyns, de la FPS
Estimările inițiale arată că erau produse șapte până la opt milioane de țigări pe săptămână. În total au fost descoperite aproximativ 50 de milioane de țigarete contrafăcute.
12 persoane au fost găsite în depozit, „în principal cetățeni români și moldoveni“ potrivit presei belgiene. Ei stăteau într-o rulotă, în interiorul depozitului. Au fost reținuți și pusi la dispozitia anchetatorilor.
În timpul raidului, au fost găsite generatoare de curent, „folosite pentru a nu crește factura la energie pentru a nu trezi suspiciuni”.
FPS va încerca să clarifice ce prejudiciu a creat banda din spatele comerțului ilegal cu țigări. Suma este, probabil, de milioane de euro.
Joi a început dezmembrarea fabricii ilegale. „Va trebui să folosim 25 de camioane pentru a transporta totul. Este, cu siguranță, una dintre cele mai mari capturi din ultimii ani”, a conchis ofițerul vamal Francis Adyns.
Foto: captură VRT.be