După ce au fost analizate 32 de milioane de parole, s-a observat că 20% din oameni folosesc cuvinte sau fraze des utilizate precum: 123abc, iloveyou sau password (parola). Specialiştii companiei Imperva susţin că o simplă încercare, la întâmplare, ar putea fi cu succes pentru hackeri în 0,9% din cazuri.
S-a întocmit şi un top al celor mai banale parole, în care „123456” conduce:
1.- 123456
2.- 12345
3.- 123456789
4.- Password
5.- iloveyou
Aceiaşi experţi vă sfătuiesc ca, atunci când alegeţi o parolă să nu alegeţi un nume, o înjurătură şi, în general, niciun cuvânt din dicţionar. De asemenea se recomandă să nu introduceţi adresa de mail, o înşiruire ordonată de numere sau litere alese la rând de pe tastatură.