ComenteazăPe vremea aceea, în 2006, Florica Popescu, astăzi – 48 de ani, avea un copil de 6 ani, care urma să înceapă școala, și un soț cu o boală rară – encefalopatie mitocondrială – care-l ținea la pat. Era angajată ca asistentă personală a soțului, iar soacra îi ajuta cu banii.
„O rudă de-a soțului era asistent maternal. Mi s-a părut foarte ok: ai grijă de un copil, ai grijă și de casă, de propriul tău copil și de soț”, explică femeia cum a decis să urmeze drumul spre asistență maternală.
Atestarea ca „părinte”
Florica Popescu a depus o cerere de înscriere la cursurile de formare pentru asistenți maternali, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) a Sectorului 2, pe raza căruia are domiciliul. Cursurile, gratuite, ținute de specialiști pregătiți în cadrul direcției, au durat aproximativ 4 luni. Apoi a dat un examen pentru a primi atestatul. În același timp, la ea acasă, un apartament cu trei camere, a avut loc o anchetă socială. Pentru că a îndeplinit toate condițiile, a devenit asistent maternal în vara anului 2006.
Din punct de vedere legal, cursurile de formare trebuie să dureze între 60 și 90 de zile, iar pe perioada lor se învață „informații privind cunoașterea primară și aprofundată a condițiilor creșterii și îngrijirii unui copil”, precum drepturile copilului, comunicare și joc sau etapele de dezvoltare ale copilului. Programa modulelor de formare este stabilită prin Ordinul 137/2003.
Poate deveni asistent maternal o persoană care nu are antecedente penale, nu suferă de boli psihice sau cronice transmisibile, are o locuință care permite creșterea unui copil și a urmat cursurile de formare profesională pentru această meserie.
În același timp, nu poate fi asistent o persoană care a avut o condamnare judecătorească pentru săvârșirea unei infracțiuni, părintele decăzut din drepturile părintești sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
Primul copil: Măriuca
Pe data de 9 septembrie 2006, Florica Popescu a primit-o în grijă pe Măriuca, o fetiță de o lună și jumătate. Când a luat acasă fetița-bebeluș, femeia avea deja experiența creșterii unui copil, băiatul ei.
Însă fiecare copil vine cu o poveste diferită. „Când am ajuns acasă, mă uitam numai la ea, voiam să o țin numai în brațe, numai sub supravegherea mea, să nu o las deloc. Te simți minunat când iei un copil în brațe, știind că acest copil a fost abandonat, nu știm din ce cauze, fiecare are motivele lui”.
Cum ajunge un copil din sistem la un asistent maternal acasă
Spune că nu a ales niciodată copilul și nici nu a zis niciodată nu.
Chiar nu contează: că este de etnie, că nu este de etnie, trebuie să îl iei așa cum este. Este copil. Punct. Și are nevoie de ajutor, de sprijin, de iubire.
Este esențial să te adaptezi la cerințele copilului. În fiecare zi, săptămână, lună, fiecare an vine cu alte nevoi. „Meseria se învață continuu”, crede ea.
„Se face o potrivire a asistentului maternal cu copilul, la fel ca în cazul adopției. La copiii mai mici, durează mai puțin. La copiii mai mari se organizează mai multe întâlniri înainte, pentru a se acomoda cu asistentul maternal”, explică Raluca Georgescu, șef serviciu Asistență Maternală.
Copiii care ajung în asistență maternală au între 0 și 16 ani, iar perioada pe parcursul căreia rămân în îngrijire maternală nu este definită. Practic, în momentul în care începe să îngrijească un copil, Florica Popescu nu știe pentru cât timp îi va fi mamă.
„Mai întâi se caută familia, bunicii, o posibilitate de a reintegra copilul în familie. Dacă nu există condiții pentru asta, se deschide procedura adopției”, spune Georgescu.
Pe raza sectorului 2 nu există niciun centru de plasament, mai spune Georgescu. Conform Legii 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, au prioritate să ajungă în grija unui asistent maternal copiii cu vârste cuprinse între 0 și 7 ani.
Totodată, tinerii pot rămâne în acest tip de măsură de protecție până la vârsta de 26 de ani, dacă își continuă studiile și fac o cerere prin care își exprimă dorința de a rămâne cu asistentul/asistenta maternală.
Pe parcursul perioadei în care un copil se află în grija unui asistent maternal, există un manager de caz al asistentului maternal și unul al copilului, care uneori fac vizite neanunțate. Măsura de protecție, în acest caz – aflarea în grija unui asistent maternal, se reevaluează din trei în trei luni. Asistenții maternali sunt monitorizați lunar, pentru a evita posibilele cazuri de abuzuri.
În România, apar nu de puține ori cazuri în care asistenții maternali sunt acuzați de violență, neglijență sau chiar abuz sexual asupra minorului. Asta, în ciuda vizitelor pe care echipele DGASPC susțin că le fac.
„Pe primul copil vrei să-l adopți”
În timpul în care se află în grija unui asistent maternal, unii copii sunt vizitați de rude, iar alții – de potențiali părinți adoptivi.
Un an și două luni a durat până când pe Măriuca a văzut-o prima familie. „Este o bucurie când o familie vrea să vadă copilul respectiv”, spune Popescu.
Chiar dacă i-a fost greu. Mai ales la prima experiență ca asistent maternal.
„Pe primul copil vrei să îl adopți, nu mai vrei să îl dai. Îți curg lacrimile șiroi. Dar te oprești și-ți spui – nu pot să-i ofer mai mult copilului acesta, trebuie să se bucure și el de un cămin. Familia poate să îi ofere mult mai multe decât îi oferă sistemul sau dacă rămâne la mine”, detaliază Popescu procesul prin care a trecut la prima despărțire.
Lor le oferi 250% mai multă iubire și dragoste decât i-ai oferit la al tău. Al tău știe oricum că îl iubești.
Florica Popescu, asistent maternal:
Prima fetiță s-a mutat la o stație distanță de ea. Când s-au reîntâlnit după câteva luni, s-a oprit, cu inima bubuind și i-au dat lacrimile de emoție.
„Doamnă, să știți că a trebuit să-mi pun ochelari, să-mi prind părul ca dumneavoastră, să mă vopsesc ca dumneavoastră, să creadă că sunt dv.”, i-a explicat mama adoptivă prin ce a trecut ea.
Procesul de acomodare este mai greu, mai ales în cazul copiilor mici, care le spun imediat „mamă” asistenților maternali. Atunci când sunt mai mari este mai ușor pentru copii să-și asculte și să-și înțeleagă povestea de viață. Să știe că unele case și familii sunt doar de tranzit.
În același timp, pentru cei mai mari, de multe ori amintirea abandonului este una vie. „Numai el știe prin ce trece. Mă lasă, unde mă duc?”, spune Florica Popescu.
Face o comparație cu un moment în care crede că a trăit ceva similar cu ce trăiesc copiii atunci când ajung într-un cămin nou.
„Îmi aduc aminte de mine când m-am căsătorit, la 18 ani: casă nouă, cum să mă port cu soacra, dacă nu e pe plac, dacă nu îmi place familia. E groaznic, darămite pentru un copil?”
După fiecare despărțire de un copil, asistenții maternali beneficiază de sprijin psihologic din partea DGASPC. Mai vorbește cu un psiholog, mai plânge, merge mai departe, așa rezumă Popescu procesul ei de vindecare.
O zi din viața familiei Popescu de azi
Și pentru fiul ei, acceptarea noilor frați și surori, care s-au schimbat de-a lungul anilor, a venit cu ședințe de consiliere, plâns, gelozie. Femeia i-a explicat că pe lângă ideea unui job cu semnificație umană, așa va „aduce bănuți în casă” și va putea să-i ia, de exemplu, bicicleta pe care și-o dorește.
Acum, la 22 de ani, el îi dă sfaturi mamei sale, după cum percepea pe când era copil unele realități: „Nu-i mai pune atât la lecții, eu spuneam că nu mai vreau să te văd în ziua aia”.
În cei 15 ani de când a devenit asistentă maternală, 13 micuți au spus la un moment dat „Doamna Popescu e mama mea”. Dintre ei, nouă au fost adoptați, unul s-a reîntors în familia sa, iar trei, cu dizabilități, sunt în prezent copiii ei.
Femeia a învățat însă să se bucure de fiecare familie pe care o întemeiază sub acoperișul casei ei, în care, după moartea soțului, a rămas cu cei mici.
Acum, diminețile încep la ora 6.45, când îi trezește pe cei doi băieți pe care îi crește de câțiva ani.
La baie, se repetă mereu întrebarea: „de ce trebuie să ne spălăm pe dinți?”. Florica le explică despre dureri și carii. Le arată că ea are un dinte lipsă. Apoi, se duc în sufragerie, unde așteaptă hainele pregătite încă de seara. Pe cel mic, în vârstă de 8 ani, încă îl ajută să-și pună șosetele. Odată îmbrăcat, băiatul se duce în oglindă să vadă dacă e frumos.
Fetița se trezește ultima, „e domnișoară și o las să doarmă mai mult”. Își alege ea cu ce să se îmbrace. De obicei, rochițe.
Dimineața se mută în bucătărie, unde îi așteaptă cacao cu lapte și banane.
În drum spre școală fac planurile pentru restul zilei: mergem în parc, mergem la mall, mergem la filmul X. De obicei, împart aceste planuri cu alte colege de-ale ei și copiii aflați în grija lor.
„Ei nu sunt precum cei din familie, să aibă totul de-a gata, să aibă sprijinul de la mama, tata, dacă pățește ceva, rezolvă mama, rezolvă tata. Le spun că e foarte importantă școala, să aibă șansa să facă ceva, să devină un omuleț în societate, să aibă serviciul lui și să ajute la rândul lui pe alții”, e ceea ce Florica Popescu încearcă să-i insufle fiecărui copil care pentru un timp e al ei.
Schimbările
De când lucrează în sistem, Florica Popescu spune că este altă persoană, că are o gândirea mult mai curată. „Înainte eram mai mult pentru mine. N-am știut că pot să-i ofer atât de multă dragoste unui copil”.
Iar dragostea pe care o oferă se întoarce la ea, tot prin iubire și alte mici bucurii.
„Când vine copilul cu așa botic spre tine și te pupă. Pe copil îl iei, nu știi ce achiziții are, ce valori, ce cunoștințe generale. Apoi, vine echipa (asistenții sociali și psihologii care monitorizează cazurile, n.r.) și vede că știe să coloreze, să asambleze cuburi, să citească, îl duci în parc să socializeze. Îi înveți care sunt legumele, care sunt fructele”.
Femeia a învățat și că e foarte important să îi asculte pe cei mici. Nu contează dacă au 2, 5 sau 15 ani, relația pe care o construiește cu ei este de comunicare bilaterală și respect. A știut că și-a făcut bine treaba de fiecare dată când un copil i-a spus cu sinceritatea specifică vârstei: „Mami, te iubesc și nu vreau să mai plec niciodată din casă de la tine”.
Criză de asistenți maternali
„Asistentul maternal e cea mai apropiată formă de părinte pentru copil și îi oferă exemplul de familie. Suntem în căutare de asistenți maternali, avem nevoie”, mai spune Raluca Georgescu, șef serviciu Asistență Maternală.
În prezent, la DGASPC Sectorul 2 lucrează 67 de asistenți maternali, care au în grijă 78 de copii.
În România, criza lipsei asistenților maternali este recurentă și deseori posturile rămân vacante. La finalul anului 2020, DGASPC Sector 2 făcea angajări de asistenți maternali profesioniști. Doar în București, 100 de locuri erau neocupate. Deficitul este însă la nivel național.
Nevoia este cu atât mai mare cu cât marile centre de plasament de tip clasic trebuiau închise până la finalul lui 2020, iar copiii – relocați în sistemul alternativ: asistenți maternali, case de tip familial și familii de plasament, conform unui act normativ adoptat de Guvern în 2019.
Raportul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție pe anul 2019 avea ca unul dintre obiective recrutarea și pregătirea a 4.000 de noi asistenți maternali. Cu toate acestea, la finalul anului 2020, se căutau peste 3.000 de asistenți la nivel național, conform știrileprotv.ro.
Copiii greu adoptabili
Rolul unui asistent maternal este și acela de a-i oferi copilului sprijinul de integrare într-o familie, dar și în societate. Mai ales, în condițiile în care, multe familii adoptive au, în general, mari pretenții de la acești copii, explică atât Florica Popescu, cât și șefa serviciului Asistență Maternală din Sectorul 2 București.
În Registrul Naţional pentru Adopţii există și o secţiune specială care conţine profilul public al copiilor „greu adoptabili”, adică un profil accesibil, la solicitare, de către persoanele/familiile atestate să adopte din toată ţara.
Aici apar copiii mai mari de 3 ani, cei cu o stare de sănătate mai delicată, care au nevoi crescute de stimulare a dezvoltării sau copiii care au fraţi sau care au stat un timp îndelungat în sistem.
În Registrul Național pentru Adopții, la finalul lui 2018, erau înregistrați 3.123 de copii adoptabili, 80% dintre aceștia, mai exact 2.508, fiind la profilul greu adoptabili, conform Hotnews.
Dificultățile unui asistent maternal
Florica Popescu spune că fiecare copil de care a avut grijă a însemnat responsabilitate și frici. Poate mai multe decât atunci când și-a crescut propriul fiu. „Spre exemplu, dacă pe copilul meu îl bate la școală, asta este, vorbesc cu el, văd ce s-a întâmplat. Dar dacă nu este al meu și este al statului, eu trebuie să anunț – s-a întâmplat un incident la școală. Răspunderea e mult mai mare. Trebuie să fim mult mai atenți”.
Salariul unui asistent maternal pleacă de la aproximativ 2.600 de lei brut, la care se adaugă alocația fiecărui copil luat în grijă, 600 de lei, respectiv 900 de lei lunar, pentru un copil cu dizabilități și diverse alte sporuri, în funcție de numărul de copii avuți în grijă și particularitățile fiecăruia.
Cea mai mare problemă, din punctul de vedere al Floricăi Popescu, este nesiguranța generată de contractele determinate, pe o perioadă de trei ani, cu care sunt angajați asistenții maternali.
„Trebuie să înțelegem că e și un job și trebuie să ne facem meseria, să educăm și să creștem acești copii așa cum trebuie, ca ei să-și găsească o familie”, spune ea.