Zeci de curți, dar și trei case au fost inundate în urma ploilor din ultimele 24 de ore, potrivit unui comunicat de presă transmis în această dimineață de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Intervențiile au avut loc în localități din județele Bacău, Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Ialomița, Prahova, Tulcea și Vrancea.

„În urma averselor însemnat cantitative, echipajele de salvatori au intervenit pentru evacuarea apei din 21 curți, patru subsoluri și trei locuințe. De asemenea, pompierii au intervenit pentru înlăturarea apei, arborilor și aluviunilor care îngreunau circulația rutieră pe drumurile publice”, se arată în comunicatul citat.

Totodată, au fost semnalate probleme la sistemul de alimentare cu energie electrică în patru localități, echipele de intervenție aflându-se pe teren pentru remedierea situației.

Pe de altă parte, peste 1.800 de consumatori din nouă localităţi din judeţul Galaţi au rămas fără energie electrică, în urma vântului şi ploilor torenţiale de noaptea trecută, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri de Electrica Galaţi.


Citește și: Șoc într-un avion de pasageri! ”Căpitanul Mihai Mărgineanu vă urează un zbor plăcut!”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News