Mirajul Cotrocenilor atrage politicieni la fel cum mierea atrage… viespile. Aşa se face că viitorul scrutin prezidenţial s-ar putea să bifeze un număr record de candidaţi – în 1996 au fost 16 pe loc! -, având în vedere că în acest moment, chiar dacă mai sunt două luni şi jumătate până la alegeri, 13 persoane au anunţat că vor scaunul lui Traian Băsescu. Victor Ponta (PSD), Klaus Iohannis (ACL), Elena Udrea (PMP), Monica Macovei (candidat independent), Cristian Diaconescu (candidat independent), Kelemen Hunor (UDMR), Călin Popescu Tăriceanu (PLR), Dan Diaconescu (PPDD), Ioan Ghişe (candidat independent), Szilagyi Zsolt (PPMT), Remus Cernea (Partidul Verde), Corneliu Vadim Tudor (PRM) şi Gheorghe Funar (candidat independent) sunt cei care-şi fac deja planuri să ocupe cea mai importantă funcţie din stat. Iar unii dintre ei şi-au mai încercat norocul şi în trecut, dar s-a dovedit că au pierdut timp şi bani degeaba, în ciuda planurilor şi a promisiunilor măreţe pe care le-au fluturat sub ochii alegătorilor.
Există şi şansa ca mulţi dintre ei să capituleze înainte de începerea cursei, precum Viorel Cataramă, care la câteva zile după ce a anunţat că vrea la Cotroceni, s-a răzgândit.
Până când vor fi declaraţi candidaţi oficiali, au de trecut obstacolul celor 200.000 de semnături, care în cazul unora nu e deloc uşor de sărit, mai ales că data-limită pentru depunerea candidaturilor este 25 septembrie.
Iar dacă înmulţim această cifră cu numărul candidaţilor de până acum, rezultă 2,6 milioane de oameni diferiţi care trebuie convinşi, în timpul rămas până atunci, să susţină o persoană sau alta. Dar nu e imposibil, având în vedere că au reuşit în trecut asta chiar şi candidaţi mai puţin credibili, precum Nati Meir, care a ajuns din potenţial preşedinte, deţinut cu probleme.
Premierii preferaţi
Există două scenarii în care Victor Ponta nu va mai conduce Guvernul după alegerile prezidenţiale din noiembrie. Liderul PSD câştigă alegerile şi atunci devine preşedintele României, caz în care va numi el însuşi un nou premier.
În a doua situaţie, noul preşedinte ar putea numi un alt prim-ministru, după consultarea cu partidele parlamentare. În primul caz este posibil ca Ponta să-l aleagă pe Liviu Dragnea pentru a conduce Guvernul.
În cel de-al doilea scenariu totul depinde de cine va ajunge la Cotroceni. Dacă ajunge Iohannis, acesta a fost destul de haotic în explicaţii, lăsând să se înţeleagă că premier ar putea fi chiar Traian Băsescu. În situaţia în care, de exemplu, Elena Udrea va conduce România, Guvernul ar putea fi încredinţat ex-premierului Emil Boc.