În această zi oameni obișnuiți și voluntari participă la acțiunile de mobilizare pentru acordarea asistenței primare în situații de criză.
Primul ajutor este un gest de umanitate, care face diferența între moarte și viață, dar și între indiferență și solidaritate, între apatie și acțiune. De acest act umanitar ar trebui să poată beneficia toți acei care au nevoie. Situațiile de urgență pot apărea oricând, oriunde și pot afecta pe oricine.
Federația Internațională a Crucii Roșii și Semilună Roșie (The International Federation of Red Cross and Red Crescent Societies – IFRC) a introdus în calendarul evenimentelor marcarea Zilei mondiale de prim ajutor, în anul 2000. În fiecare an, în această zi, peste 100 de societăți naționale ale Crucii Roșii / Semiluna Roșie organizează evenimente și ceremonii pentru a conștientiza în rândul opiniei publice importanța acordării primului ajutor, care poate salva vieți în situații de criză, informează Agerpres.
Un obiectiv important al zilei este de a promova posibilitatea de acordare a primul ajutor publicului larg, autoritățile locale organizând acțiuni de instruire a voluntarilor. Un alt obiectiv major este de a înțelege rolul crucial al primului ajutor în prevenirea accidentelor și a bolilor, dar și pentru integrarea grupurilor marginalizate în societate.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei