De ce a devenit destinaţie turistică de top

Andorra se află între Franţa şi Spania, la poalele munţilor Pirinei şi are doar 468 km2, însă chiar şi aşa e în topul preferinţelor pasionaţilor de sporturi montane, fie ele de iarnă sau de vară. Anual, peste 10 milioane de turişti trec graniţele acestei ţări.

De ce oare? Iarna, pentru pârtiile de schi pe care le deţine, iar în restul anului, pentru pantele munţilor preferate de pasionaţii de hiking, drumeţii şi alpinism. În plus, există multe localităţi care găzduiesc festivaluri tradiţionale, printre acestea aflându- se Ordino, Encamp, Sant Julia de Loria şi Les Escalades Santa Coloma.

Zonele montane din Andorra sunt perfecte pentru drumeţii

E raiul cumpărăturilor

În această ţară se vând foarte multe produse în regim de duty-free, inclusiv alcool, parfumuri şi ţigarete, aşa că nimeni nu pleacă acasă cu valiza goală. Ţara nu face parte din Uniunea Europeană, dar moneda de circulaţie este euro.

O bucătărie cu arome bogate

Bucătăria din Andorra este tipic catalană, dar cu influenţe italiene şi franţuzeşti, iar asta transformă fiecare masă într-o sărbătoare a gusturilor. Carnea de miel, porc, peşte şi curcan este servită alături de paste, sosuri şi cartofi. Iată câteva specialităţi pe care merită să le încerci: escudella – pui cu sos şi chifteluţe, trinxat – bacon gătit cu cartofi şi varză sau cunilo – iepure cu sos de roşii.

Cum ajungi în Andorra

Trebuie să iei avionul către destinaţii din statele vecine – îţi recomandăm Barcelona (Spania) sau Toulouse (Franţa). Din ambele aeroporturi vei face trei ore până în ţara cu care împărţim acelaşi steag. Şoselele din Andorra se întind pe aproape 300 km şi vei găsi autobuze şi autocare pe rute diverse.

10 atracţii pe care nu trebuie să le ratezi

1. Capitala, Andorra la Vella, este cea mai aglomerată zonă a ţării. Este una din cele mai mici capitale din lume, dar şi una din cele mai înalte – se află la 1.029 m altitudine. De acolo poţi admira vârful montan Pic dEnclar.

2. Biserica Sant Joan de Casselles, una din cele mai frumoase biserici din Andorra, se află la nord de orăşelul Canillo. Este construită în stil romanic, din piatră, cu un interior bogat decorat cu fresce. Una din aceste fresce datează din 1525 şi reprezintă Apocalipsa după Ioan.

3. Vallnord, una din cele mai frumoase pârtii de schi. Este şi una din cele mai populare destinaţii de snowboard şi schi din Europa. În Vallnord se află trei resorturi: Arcalis, Pal şi Arinsal. Zona e perfectă şi pentru săniuş şi plimbări cu snowmobile.

Arinsal e o destinaţie excelentă pentru schiori

4. Centrul termal Caldea este pe lista oricărui turist ajuns în Andorra. Este cel mai mare centru spa din Europa şi se află în mijlocul unui parc superb. Este o construcţie ingenioasă, care iese în evidenţă pe cerul capitalei printr-un turn şi o piramidă din sticlă magnifice. Are peste 6.000 mp.

5. Oraşul Ordino şi muntele Casamanaya (2.740 m). Vizitând orăşelul pitoresc de la baza muntelui vei descoperi case vechi şi străduţe pline de magazine de familie. Poţi vizita aici Casa Plairal dAreny de Plandolit, ridicată de un baron pe la 1600.

6. Satul La Cortinada reuneşte una din cele mai frumoase comunităţi din ţară. Aici găseşti Biserica Sant Marti de la Cortinada, construită prin secolul al XII-lea.

7. Nu uita nici de El Serrat, unul din oraşele de pe valea muntelui. Flora specifică şi păsările îl fac o destinaţie perfectă pentru botaniştii şi ornitologii amatori.

8. Oraşul Les Escalades se află la doar câteva minute distanţă, pe şosea, de capitală. Şi aici găseşti izvoare calde, ca în Andorra la Vella, despre ale căror calităţi medicinale se vorbeşte foarte mult în această regiune, dar şi muzee, ruine sau poduri străvechi.

9. Muzeul Naţional de Automobile Encamp este un oraş aflat în centrul ţării, în care vara vei descoperi un punct de plecare spre un peisaj montan de vis, dar şi locuri perfecte pentru relaxare. Indiferent de anotimp, vizitează Muzeul Naţional de Automobile, care are câteva exponate unice, printre care o maşină din 1885 şi câteva din primele modele de biciclete şi motociclete.

10. Biserica Santa Coloma are un turn impresionant şi este foarte înaltă. Datează din secolele IX-XII, găzduieşte statuia Fecioarei din Coloma şi multe fresce bine păstrate.

Mica ţărişoară e plină de biserici vechi:

Sant Joan de Caselles

Sant Marti de la Cortinada

Santa Coloma

Urmărește-ne pe Google News