Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada ianuarie – mai 2024, 3 persoane ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de droguri de risc și mare risc, către consumatori din București, dar și din județele Ilfov și Giurgiu.

Miercuri, 29 mai, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în orașul Mihăilești, județul Giurgiu, fiind descoperite și ridicate 14 kilograme de cocaină, drog de mare risc, cu o valoare de piață de peste 1.000.000 de euro, precum și aproximativ 800 de grame de canabis și rezină de canabis.

Drogurile era îngropate în curtea a 2 dintre suspecți

Drogurile, porționate în calupuri protejate în straturi de folie și cutii, au fost găsite îngropate în mai multe locuri din curtea imobilului în care locuiesc două dintre persoanele cercetate.

Tot pe parcursul percheziției, au fost ridicate țigarete confecționate artizanal, mai multe grindere și cântare de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Azi, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor 3 persoane, pentru 24 de ore. A fost sesizat  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmărește-ne pe Google News