Polițiștii locali din cadrul Direcției Ordine Publică au desfășurat săptămâna trecută o acțiune în Parcul Grovăzești pentru a-i depista pe șoferii care își parchează autoturismele sau remorcile pe spațiul verde în zona Universității Politehnica.
În urma verificărilor, au fost amendați 140 de șoferi care care au încălcat normele privind staționarea pe spațiile verzi și oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar. Aceștia au primit, în total, amenzi în valoare de 32.550 de lei.
„Nu mai permitem, în Sectorul 6, ca spațiile verzi să fie folosite drept parcări! Rog posesorii autoturismelor să respecte legile în vigoare și să nu ne forțeze să aplicăm amenzi!”, a precizat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6, potrivit comunicatului emis de Primăria Sectorului 6.
Potrivit H.C.L. nr. 222/2016, staționarea oricărui tip de vehicul sau remorcă pe spaţiile verzi aparținând domeniului public sau privat al Municipiului București este interzisă.
::placeholdeR–>
De la începutul campaniei #salvatipipera şi până în prezent, Poliţia Locală a Sectorului 2 a dat peste 1.000 de avertismente pentru parcare neregulamentară în zona ieșirii de la stația de metrou Pipera. De săptămâna aceasta, însă, agenţii de la Poliția Locală vor da doar amenzi, anunţă conducerea instituţiei.
Citește și VIDEO| Daniel Dragne, mecanicul auto care a realizat un velociped din piesele rămase în garaj