Conform reprezentanților IPJ Dolj, polițiștii s-au dus în comuna Bulzești, satul Seculești, unde au găsit, la marginea localității, un adăpost neautorizat de animale. Proprietara, o femeie de 52 de ani, s-a ales cu o amendă de 3.000 de lei.
„La faţa locului, poliţiştii au constatat ca adăpostul este reprezentat de o parcelă de teren, neîmprejmuită, pe care au fost amplasate 63 de ţarcuri, confecţionate din plasă de sârmă, în fiecare ţarc fiind adăpostite între unu şi nouă exemplare canine de diferite talii, majoritatea fiind de rasă comună. De asemenea, s-a stabilit că ţarcurile nu beneficiază de pardoseală, în interiorul lor nefiind amplasate cuşti suficiente pentru toate animalele. Totodată, într-unul dintre ţarcuri, poliţiştii au constatat că erau aproximativ 25 de exemplare feline”, au transmis vineri,1 3 decembrie, reprezentanţii IPJ Dolj.
Cei 143 de găini nu erau ținuți într-un adăpost adecvat, fiind expuși la condiții meteo nefavorabile.
„Având în vedere condiţiile în care sunt adăpostite animalele, precum şi starea de întreţinere necorespunzătoare, poliţiştii au stabilit faptul că pentru 21 de exemplare canine şi 10 exemplare feline se impune emiterea unui ordin de plasare în adăpost, animalele fiind încredinţate unei asociaţii care oferă servicii de adăpostire a animalelor care fac obiectul unui ordin de plasare în adăpost”, au mai precizat poliţiştii.