Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că se crede că aproximativ 450 de cadavre ar fi fost îngropate în acest loc aflat într-o pădure de pini de la periferia orașului Izium, care a fost recent recucerit de forțele ucrainene în cadrul contraofensivei din regiunea Harkov.

Sinegubov, guvernatorul regiunii Harkov, a declarat că printre cadavrele exhumate se numără și doi copii.

„Unele dintre persoanele decedate prezintă semne de moarte violentă. Sunt cadavre (găsite) cu mâinile legate și care au urme de tortură. De asemenea, s-a constatat că persoanele decedate aveau răni provocate de explozibili, schije și înjunghieri”, a scris guvernatorul regional pe aplicația de mesagerie Telegram.

Experții criminaliști, îmbrăcați în costume albe de protecție și purtând mănuși de cauciuc, au lucrat metodic timp de câteva zile pentru a exhuma și a identifica cadavrele, ale căror morminte improvizate erau marcate cu cruci fragile de lemn.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins luni acuzațiile Ucrainei, potrivit cărora trupele ruse ar fi comis aceste atrocități, denunțându-le drept o „minciună”.

Locuitorii din Izium au declarat anterior că unele dintre mormintele din pădure erau ale unor persoane care au murit în urma unui atac aerian efectuat de ruși.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește-ne pe Google News