SPOILER ALERT! Dacă nu dorești să afli ce se întâmplă în al doilea episod din sezonul șase al Game of Thrones nu mai citi.
Episodul doi al sezonului Game Of Thrones ar putea fi episodul mult așteptat de fanii lui Jon Snow. Acesta este readus la viață de Melisandre, așa cum se așteptau mulți fani ai seriei. Ser Davos este cel care o întreabă pe aceasta dacă nu poate să facă ceva pentru a-l readuce la viață. Inițial, Melisadre spune că nu mai are încredere în ceea ce vede în flăcări și că nu are o asemenea putere, dar că va încerca totuși. Ulterior, Melisandre merge în camera în care este ținut trupul lui Snow și începe să-l tundă. Aceasta așteaptă câteva momente, alături de Ser Davod, de Theon și de alți membri ai Rondului de Noapte care îi sunt loiali lui Jon Snow, iar apoi toți părăsesc încăperea. În acel moment, Jon Snow se trezește la viață. Urmează desigur alte întrebări: cum va fi acesta afectat de vraja pe care i-a făcut-o Melisandre? Se va răzbuna pe cei care au încercat să-l omoare? Mai este Lord Comandant? O va salva pe Sansa care este în drum către Castelul Negru? Desigur, răspunsurile vor continua să apară în următoarele episoade.
Ce s-a mai întâmplat în episod:
Episodul 2 al sezonului nu a fost marcat doar de aducerea la viață a lui Jon Snow. Ramsay Bolton își omoară tatăl, chiar după ce află că soția acestuia a născut un băiat. Totodată, Ramsay pune câinii să-I omoare fratele nou-născut, dar și pe soția tatălui său.
Balon Grey moarte și el, ucis de Euron. Totodată, Bran reuștește să se întoarcă în copilăria lui Hodor, unde află că aceasta vorbea normal atunci când era doar un băiat. Tyrion se apropie de dragoni și chiar îi eliberează pe aceștia.