În cadrul Primăriei Capitalei au fost identificate, în ultima perioadă, probleme, nu doar la nivelul conducerii, cum a fost în cazul primarului suspendat Sorin Oprescu, ci mai ales la nivelul consilierilor săi. De notorietate este cazul consilierului Solomon Wigler, condamnat la patru ani de închisoare cu executare după ce s-a dovedit că a luat 25.000 de euro șpagă pentru o autorizație. Cu o avere impresionantă, Wigler a fost depășit de un alt coleg de-a lui din Consiliul General al Municipiului București (CGMB), Valeriu Manolache, a cărei declarație de avere va intriga foarte mulți milionari  deja celebri. Manolache deține nu mai puțin de opt terenuri, dintre care unul în Grecia, și șapte case, una de asemenea tot în Grecia, și 10 conturi care însumează peste un milion de euro.

Program eșuat

În paralel cu funcția din cadrul Consiliului General al Municipiului București, acesta mai deține o firmă de cadastru, împreună cu Teofan Manolache, denumită Theotop SRL. Profilul firmei prevede elaborarea unor planuri topografice, cartografie digitală, hărți tematice sau cadastru imobiliar. Așa se face că la finalul lui 2011, firma consilierului a câștigat un contract de 9 milioane de lei (n.r. 2 milioane de euro) chiar cu Primăria Capitalei, pentru un proiect care prevedea crearea unui ”cadastru verde” al Bucureștiului, adică un sistem informatic de înregistrare și de evidență a spațiilor verzi, aflate pe teritoriul intravilan.

„Prin intermediul acestui program vom putea să facem monitorizări, să informăm primăriile de sector şi nu în ultimul rând, vom putea face o monitorizare activă prin care se vor verifica şi de ce nu, împiedica defrişările. Este pentru prima dată când toate suprafeţele verzi din Capitală au fost inventariate”, a declarat la acea vreme primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu.

Nimeni nu a sesizat însă conflictul de interese în acest caz, doar Curtea de Conturi a redat la începutul acestui an concluziile unui raport asupra acestui proiect pentru care s-au folosit mulți bani publici nu doar ilegal, ci și total eronat.

„Acțiunea de întocmire a cadastrului verde și de intabulare a spațiilor verzi aparținând domeniului public poate fi apreciată până la momentul actual drept un eșec cu consecințe în utilizarea ineficientă și neeconomicoasă a fondurilor publice și a bunurilor aparținând domeniului public. La momentul actual Bucureștiul și România nu îndeplinesc criteriul european privind suprafața de spațiu verde/locuitor de minimum 26 mp/cap de locuitor până la 31 decembrie 2013 (conform OUG nr. 114/2007), însă odată cu finalizarea Cadastrului verde și eliminarea suprafețelor care nu aparțin domeniului public, valorile reale vor fi mult mai mici decât acest indicator țintă”, se arată în raport.

Firmă de casă

Firma lui Manolache este abonată însă la contracte cu statul. Theotop SRL s-a ocupat de serviciile de intabulare a terenurilor aflate în custodia CFR, acțiune pentru care s-a plătit aproape un milion de euro,însă printre clienți s-a numărat și Guvernul României sau Agenția Națională de Cadastru.

Potrivit ultimelor date înregistrate la Ministerul de Finanțe de firma consilierului, cifra de afaceri pentru 2015 a companiei a fost de 4 milioane de lei. O lucrare însă de mare anvergură se anunță pentru firma lui Manolache. Este vorba despre proiectul ”Marea cadastrare a României”, inițiat anul trecut, în care Theotop SRL s-a înscris pentru măsurarea unui lot de terenuri pentru suma de 13,4 milioane de lei, însă licitațiile pentru acest program nu s-au finalizat.

Milionarul care spală bărci

Consilierul Valeriu Manolache, considerat cel mai bogat om din Primăria Capitalei datorită celor 15 proprietăți dar și a conturilor de peste un milion de euro, a fost surprins în 2011 spălând iahturi despre care s-a spus că ar fi în proprietatea lui Sorin Oprescu. Ambarcațiuni care nu au fost trecute niciodată în declarația de avere a fostului edil. Totodată, Manolache este și președintele Asociației patronale de Cadastre, Geodezie și Cartografie. Manolache este absolvent al Facultății de Geodezie, promoția 1984 și deține inclusiv un doctorat. Ucenicia și-a efectuat-o înainte de 1989 la Institutul de Studii, proiectări și Îmbunătățiri Funciare de pe Șoseaua Olteniței.

Urmărește-ne pe Google News