Mai mult, el a ajuns chiar să împrumute mai mulți afaceriști locali din zonă, cărora le cere dobândă pentru suma împrumutată, reușind astfel să-și rotunjească veniturile. Până acum el i-a împrumut cu un milion de rupee (n.r-15.000 de dolari). În ciuda faptului că ar putea să trăiască liniștit din banii strânși, tânărul nu vrea însă să renunțe la cerșit.
Cu toate acestea, Pappu spune că nu așa își vedea viitorul, stând pe străzi cu mâna întinsă. El a făcut liceul și urma să meargă la facultate să studieze ingineria, însă a suferit un accident care l-a lăsat paralizat parțial. La scurt timp, după acest trist eveniment tatăl lui a murit și a fost renegat de restul familiei. Astfel, el nu a avut nici o altă opțiune decât să cerșească pentru a supraviețui.
„Mi-am luat examenele cu note mari. Visul meu era să sutdiez ingineria și chiar încercam să fac asta, însă, între timp, am avut un accident grav care m-a lăsat paralizat. Nu am avut de ales, am fost nevoit să mă apuc de cerșit ca să supraviețuiesc după ce familia mea m-a renegat”, a povestit tânărul pentru presa locală.