Familia fetei, victimă a unui accident de circulație produs de un comisar, e disperată. Oamenii nu mai au bani pentru tratamente și medicamente și, pe deasupra, se tem și că vinovatul va scăpa nepedepsit.

Pentru că procesul e tergiversat, părinții adoptivi ai fetei au dorit să le arate judecătorilor care este starea Anei.

Vorbim pe larg despre acest subiect, despre care Libertatea a scris încă de anul trecut, la Adriana Nedelea LA FIX. Fănică Olariu, tatăl fetei, este invitatul emisiunii:

”Reacția a fost zero. Niciun fel de reacție. fata am dus-o pentru că sunt prea multe amânări, se urmărește prescrierea și mai este cam un an. Mai sunt și alte forme de apel și dacă dânsul se consideră nevinovat caută pe orice cale să scape basma curată. Am vrut să vadă și instanța în ce hal a adus un copil de clasa a IX-a. Îmi pare rău că am adus-o că nu a avut niciun efect. I-au admis să mai aducă o dată martori, expertiză. Asta este justiția. Așa ne face nou, ăstora de jos, justiția dreptate”.

”Ana Maria urmează un tratament de recuperare la București și avem un kinetoterapeut pe care îl plătim noi cu ora în fiecare zi și unul plătit de CNAS pentru 90 de zile pe an. În weekend îi fac și eu cum pot ca să o ajut, nu pot să las să se atrofieze articulațiile și musculatura”.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

”Noi credem că ne înțelege. Doar din ochi. Când este afirmativ închide ochii. În rest, nu vorbește, nu poate mânca”.

”Șanse sunt să-și revină dar nu știm în ce măsură. Dacă ne-am fi înțeles cu el de la bun început să ne ajute, Ana ar fi fost mult mai avansată”.

”Am ajuns să nu mai am speranțe. După ce am văzut la ultimul termen, corupția este prea mare la noi. Avem încredere doar în Dumnezeu, atât.”

”La termenul ăsta a solicitat prin avocații săi a solicitat să audierea martorilor și încă o expertiză și dna judecătoare i-a aprobat pentru că asta este justiția noastră”.


Tot la ora 15.30 vorbim despre inițiativa halucinantă a lui Gheorghe Dincă, ”Monstrul din Caracal” de a cere bani presei ca să-și spună povestea. Prin intermediul avocatului, a avansat și o sumă: vrea 10.000 de euro!

Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă: ”Clientul meu a fost, pe Risipițeanu nu l-am văzut. Lui Gh. Dincă i s-a adus la cunoștință că s-a extins urmărirea penală in rem și pentru profanare de cadavre.”

”Nu mai era cazul să se facă o confruntare întrei ei pentur că nu mai există o contrarietate între declarațiile lor”.

”Nu mai are loc confruntarea, se poate să nu mai fie audiat din nou Gh. Dincă și atunci probabil se poate face trimiterea în judecată. Nu știu dacă au ajuns de la FBI datele.”

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

”Am avut o comunicare relativ bună cu Gh. Dincă. El a dat declarații după cum a socotit necesar să procedeze. Sentința depinde de încadrarea juridică pe care o va stabili judecătorul”.

”S-a declarat a fi de acord să dea declarații de presă celor care ar dori, contra cost. Suma se discută confidențial”.

Carmen Obîrșanu, avocata familiei Melencu: ”Ar putea ca acuzația de profanare de cadavre să aibă legătură cu FBI, dar până acum s-au administrat probe doar pentru viol. Până acum nu ni s-au furnizat niciun fel de probe din care să rezulte că fetele au fost omorâte. Nu există niciun fel de dovadă că fetele au fost omorâte”.

”Nu am încredere în ce spune Risipițeanu. Este alcoolic și Dincă este pentru el un fel de tătuc. Este foarte greu de lucrat cu oameni care au tulburări de comportament. Eu sunt un Toma necredinciosul. Dacă nu văd cu proprii ochi nu pot să spun un punct de vedere ca să spun că autoritățile spun corect ceea ce spun”

”Ieri știam de această confruntare dintre cei doi pregătită pentru azi. Aseară mi s-a spus că nu va avea loc confruntarea și la ora 11 se află că el a recunocut. Dacă de ieri s-a stabilit că nu va avea loc confruntarea, cum pot să abia astăzi a recunoscut”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Destinația accesibilă din Europa în care poți să te duci iarna dacă vrei să scapi de frig și vreme rea. A devenit din ce în ce mai populară și în rândul românilor, Wizz Air are zboruri către ea
FANATIK.RO
Destinația accesibilă din Europa în care poți să te duci iarna dacă vrei să scapi de frig și vreme rea. A devenit din ce în ce mai populară și în rândul românilor, Wizz Air are zboruri către ea
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI