Între timp, se fac mari eforturi pentru a reface integral traseul italianului depistat cu coronavirus și care a călătorit în România. Până în acest moment, testele efetuate pentru 13 persoane care au intrat în contact cu el, inclusiv socrii pe care i-a vizitat – au ieșit negative.

Anca Ochianu, corespondent Libertatea la Craiova:

  • Pe aeroportul din Craiova a aterizat o cursă din Bologna, care trebuia să ajungă de aseară.
  • 126 de persoane au fost preluate de pe aeroport pentru că au fost în avion cu cetățeanul italian diagnosticat cu coronavirus.
  • 7 stewardese sunt în carantină.
  • Bărbatul de 81 de ani și soția sa s-au aflat în piața centrală din Craiova, una din cele mai aglomerate locuri din oraș, au făcut cumpărături.

Adina Turcu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Craiova:

  • O doamnă de 34 de ani s-a prezentat la spital, pentru că a fost împreună cu cetățeanul italian, este asimptomatică.
  • Am avut un număr exagerat, 16 persoane care s-au prezentat la spital, le-am explicat procedura și s-au liniștit.
  • Craiovenii sunt puțin panicați, nu au cum să nu fie, pentru că văd ce văd la televizor și lumea se sperie.

Autoritățile române anunță măsuri noi pentru a ține în continuare situația sub control. O echipă Libertatea se află la Serviciul de Ambulanța București, unde asistă la o demonstrație privind dezinfectarea ambulațelor.

Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București- Ilfov:

  • A crescut numărul persoanelor care au febră. De pe 13.751 de cazuri raportate de pe 13 februarie, 9.265 cazuri au reclamat febră, deci o creștere de 25%.
  • Dispozitivul de dezinfecție prin nebulizare îl avem de pe vremea când era epidemie de Ebola, 14 ambulanțe sunt dotate.
  • La fiecare sfârșit de tură se face această procedură de nebulizare și de fiecare dată când situația o impune.
  • Dacă se pune problema unei suspiciuni cu Covid 19, sunt combinezoane speciale de protecție.
  • Echipajul este dotat cu măști cu nivelul cel mai înalt de protecție, la fel avem și pentru pacienți.
  • Oamenii să se asigure că e urgență când sună la Ambulanță. Dacă vin din zone afectate cu Covid 19 pot să sune la 112. I se iau datele de contact, iar acestea sunt transmise la DSP, persoanele sunt monitorizate.
  • Foarte importantă este respectarea regulilor de igienă.
  • Programul de somn este foarte important, pentru ca organismul nostru să fie fortificat și să facă față unei viroze. Citricele, supa de pui, ceaiurile sunt foarte bune.

CSAT s-a reunit pe problema coronavirusului. ”Nu există motive de panică”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Valentina Postelnicu, jurnalist Libertatea, transmite:

  • Principalele decizii au fost suplimentarea măsurilor de control la frontieră.
  • Este important să avem grijă de personalul medical, a spus Iohannis, de aceea vor fi achiziționate și materiale pentru cei din spitale.
  • Linia telefonică care va fi gestionată de Ministerul Sănătății va fi pusă în funcțiune cel mai probabil mâine dimineață.
  • A atras atenția presei că a fost inutil de alarmistă.
  • Este necesar ca populația să respecte sfaturile autorităților, nu mesajele de pe internet. Este important ca românii să coopereze.
  • Coronavirusul este ca un fel de gripă, nu foarte gravă.

Din Lombardia, mai exact din orașul Lodi, aflat de 5 kilometri distanță de focarul coronavirusului, corespondentul Libertatea, Andreea Archip, transmite care este situația în acest moment și ce noi măsuri iau autoritățile.

Andreea Archip, trimisul special Libertatea în Italia:

  • Cătălina Mihai, proprietara unui restaurant românesc din Lodi, a mărturisit că a avut de suferit și afacerea ei.
  • Primul lucru pe care îl cere celor care intră în restaurant este să se spele pe mâini.
  • Dezinfectăm zilnic absolut totul.
  • Devenim din ce în ce mai conștienți de ce se întâmplă în jurul nostru.
  • Evenimentele de la restaurant au fost anulate, încercăm să rămânem pozitivi, să liniștim clienții.
  • Deja e o panică totală, dacă mai adăugăm și noi, atunci nu o să mai știm de noi.
  • Cred că deciziile sistemului sanitar au fost luate prea târziu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News