„Dacă ajungi în spital, cine ia decizia pentru tine? Dacă vrem să luăm un credit împreună, cum procedăm?”
O scenă cât se poate de domestică, într-o după-amiază de vară. Pentru că Andrei și Cristi sunt o familie. Numai că își trăiesc viața pe ascuns.
Ambii au 45 de ani și sunt împreună de peste 15 ani. Dar asta știu puțini oameni. Potrivit unui studiu IRES publicat în 2018, 5 din 10 români declară că nu acceptă ca persoanele homosexuale să le fie prietene.
Cristi îl tachinează pe Andrei. E uimit că s-a dus din proprie inițiativă la magazin. “El este un leneș. Când ajunge acasă se trântește pe pat și dă drumul la Netflix”, râde el. “Acum, mai în glumă, mai în serios, eu îl înțeleg. Lucrează peste program și ajunge mort de oboseală. Eu, dacă lucrez de acasă, am timp să mă ocup și de treburile casnice.”
Andrei este IT-ist, iar Cristi lucrează în domeniul SEO.
Familia tradițională și eșecul
Andrei și Cristi s-au cunoscut în 2004, într-o perioadă a
vieții lor în care părea că nimic nu se va lega. Amândoi suferiseră dezamăgiri.
Cristi avusese o relație de câțiva ani, care nu a mers din cauza distanței.
Andrei, în schimb, s-a îndrăgostit de mai multe ori. A încercat inclusiv să aibă o “familie tradițională”. În 1995 a cunoscut-o pe Maria, “o femeie caldă și frumoasă”. Lucrurile au decurs destul de firesc vreme de doi ani, până când Andrei a avut “flash-ul”, în persoana unui băiat pe care îl întâlnise în autobuz. De atunci, a dus o viață dublă.
“Au fost opt ani dulci și amari. La Maria găseam liniște și echilibru, dar nu eram eu întru totul. În cealaltă relație erau multe certuri, durere și haos. Am continuat această șaradă până în 2002, când Maria mi-a spus că vrea să facem un copil. Atunci am simțit că nu pot s-o mai mint și i-am spus că iubesc un bărbat. E a zis OK, povestește-mi. M-am simțit eliberat și am rămas prieteni, chiar am locuit împreună până când și-a găsit pe altcineva.“
Relația nu a mai continuat nici cu “celălalt”. Spre deosebire de Andrei, omul pe care îl iubise nu voia o relație serioasă. “M-am împăcat cu asta. Dar și cu ideea că nu sunt cine ar vrea societatea să fiu”, mai spune Andrei.
O întâlnire în gară și drumul spre noua viață
Andrei și Cristi s-au cunoscut în gara din Focșani, pe 27 februarie. Până atunci, vorbiseră doar la telefon.
Andrei își amintește: “Când am coborât din tren, Cristi a
întors capul în direcția opusă. El mă invitase, dar aproape că mă ignora. Mi-am
plătit singur berea, mi-am pierdut și telefonul. Târziu, în noapte, l-am
întrebat dacă vom petrece noaptea împreună sau mă duc la hotel. Cred că acela a
fost momentul în care lucrurile s-au schimbat pentru noi”, rememorează el.
De-atunci nu s-au mai despărțit. A fost mai întâi o relație la distanță, cu vizite dese. Când au fost siguri că-și doresc aceleași lucruri, s-au mutat împreună la București.
Sunt în primul rând prieteni
Drumul a început la fel ca în orice familie. Prima
garsonieră, doar o plapumă, geamantane cu haine și-un calculator. “Sunetul care
mi-a rămas cel mai puternic întipărit în minte din perioada aia este cel al
tastelor lovite în miez de noapte. Andrei lucra”, mai povestește Cristi.
O altă amintire e de când Andrei l-a trezit să-i arate
cum a reușit să dreseze porumbeii să-i mănânce frimituri din palmă. În schimb,
Andrei își amintește de când au călătorit împreună în Paris, dar numai în
imaginația lor. Într-o dimineață de duminică au mers la o cafenea. “Era șic.
Era liber, parcă nu mai era București. Era Paris cu niște umbreluțe moderne,
cum văzuserăm noi prin filme”.
Râd amândoi. Andrei crede că lucrul esențial într-o relație de lungă durată este să rămâi prieten cu celălalt. “Cristi este prietenul meu cel mai bun. Asta ne-a ținut împreună atâția ani. Văd în jurul meu oameni care se ceartă. Își spun cuvinte grele, peste care nu se mai poate trece și-atunci pentru ei nu mai este valabilă vorba aia împreună la bine și la rău. Prietenia este cea care te ajută să treci peste momentele grele.”
El a fost primul și singurul care a zis “Te iubesc!”. “Nu mai știu când i-am zis, că eu îi zic tot timpul. El nici acum nu zice, porcul!”, îi reclamă lui Cristi, în timp ce își împreunează mâinile și se bosumflă ca un copil.
Acceptați de prieteni, ascunși de părinți, discriminați
de stat
Persoanele cele mai apropiate au știut de relația lor,
mai puțin părinții. Pe de altă parte, Andrei și Cristi cred că și ei au înțeles
ce se întâmplă, dar au preferat să nu atingă subiectul.
“Tata nu m-a întrebat niciodată, dar venea la mine în
vizită și stătea câte o săptămână. Eu dormeam în continuare în același pat cu
Andrei. Nu am vrut să mă ascund, să dorm în altă cameră. Observa că îl aștept
pe Andrei să vină de la muncă pentru a mânca împreună, că mergeam la cumpărături
cu Andrei, că avem o mașină împreună. Tot timpul Andrei în sus, Andrei în jos.
Eu sunt convins că tatăl meu în sinea lui știa, dar i-a fost mai confortabil să
nu ne întrebe nimic“, povestește Cristi.
Cei doi au avut o căsătorie simbolică în Amsterdam, anul
trecut. În România nu pot avea nici un parteneriat civil. Cristi a fost cel care
a deschis prima oară subiectul legalității relației lor. L-a făcut pe Andrei
să-și dea seama că sunt importante și aspectele juridice pentru viața lor de
cuplu. “Dacă ajungi în spital, cine ia decizia pentru tine? Dacă vrem să luăm
un credit împreună ca să ne facem o casă, cum procedăm? Dacă, dacă…”.
Acela a fost momentul în care, împreună, au conștientizat că relația lor nu există pentru statul român.
Ce nu pot face, dar ar putea dacă parteneriatul ar fi legalizat
Andrei și Cristi au explicat de ce este important pentru ei să fie recunoscuți într-un parteneriat civil.
“Stăm cu chirie pentru că nu ne putem lua o casă împreună. Au fost proprietari care se uitau ciudat la început, dar după ce ne cunoșteau, deveneau în regulă. Altă situație a fost când ne-am luat mașină. Practic, mașina este cumpărată pe numele meu, dar cu cei mai mulți bani de la Andrei, pentru că el câștigă mai bine, lucrând în IT. Andrei nu a vrut să o luăm pe numele lui pentru că nu-i place să umble cu hârțogăraie. Ideal ar fi fost să o luăm pe numele amândurora”, subliniază Cristi.
Cea mai mare temere a celor doi este că în cazul în care
se vor îmbolnăvi grav, până la stadiul de inconștiență, partenerul lor nu va
avea drept de decizie. “Avem deja o vârstă. Părinții nu mai sunt, cu excepția
tatălui lui Andrei, care poate nici el nu o mai duce mult. Eu nu vreau ca în
momentul în care sunt pe patul de spital să decidă altcineva pentru mine, în
afară de Andrei”.
“M-am gândit tot timpul că, dacă mie mi se întâmplă ceva, nu este bine să fie proprietăți pe numele meu, în condițiile în care eu câștig mai mult. S-ar putea să vină cineva din familia mea cu pretenția de reclamare a unor bunuri și Cristi să rămână pe dinafară“, explică Andrei.
„Ne-a intrat în reflex să ne ascundem”
“Noi nu ne-am afișat niciodată. Nici măcar la Pride (Marșul pentru Drepturile Minorităților Sexuale – n.r.). Nu știu dacă este vorba de teamă. Cred că, mai degrabă, încercăm să evităm incidentele. Aici însă e vorba și de cum am fost educați: să ne ascundem, pentru că societatea nu ne consideră normali.
Când am mers cu Andrei în Olanda, țară foarte deschisă în privința persoanelor LGBT, tot nu ne-am putut ține de mână, cu toate că simțeam nevoia. Și în România. Peste tot. Simt nevoia să îl iau de braț. Simt nevoia să îl ating pe stradă, dar nu…. ”, mărturisește Cristi.
“Eu, sincer, cred că am avea nevoie de terapie ca să avem curajul de a ne afișa. Și când suntem în magazin și ne certăm, imediat ne uităm circumspecți în jur, să verificăm dacă lumea și-a dat seama. Ne-a intrat în reflex să ne ascundem. Nu este o situație de dorit”, îl completează Andrei.
Pe de altă parte, amândoi au speranțe pentru un viitor în care să fie mai liberi și, poate, respectați, iar parteneriatul civil este un pas extrem de important pentru ei.
Andrei spune că iubirea dintre ei este precum cea din Legenda lui Filemon și Baucis. Ar vrea să moară în același timp, îmbrățișați precum eroii din poveste care au fost transformați într-un tei și un stejar.
*Andrei și Cristi sunt pseudonime folosite pentru a le proteja identitatea. Ei și-au dorit acest lucru întrucât nu se simt în siguranță în a-și expune public orientarea sexuală.
Citește și: