Cele opt femei erau toate din comuna Munteni-Buzău, din Ialomiţa, acolo unde primarul a declarat trei zile de doliu. 15 copii au rămas orfani de mamă, după moartea celor opt femei. Două dintre femeile ucise în accident aveau câte trei copii, în vreme ce una dintre ele, Viorica Moise, era văduvă şi avea doi copii, amândoi plecaţi la muncă în Anglia, relatează alba24.ro. Alte familii îndoliate aveau câte un copil.

Cine sunt cele opt mame din Munteni Buzău care au murit în accident

Trupurile neînsufleţite ale celor opt femei au fost ridicate duminică la prânz de la morgă de rude şi duse la Munteni, unde întreaga comună s-a mobilizat.

Alte şapte femei, tot din Munteni, sunt în spital rănite după
impactul devastator.

Şoferul microbuzului, Cosmin Ştefan, mort şi el în accident,
avea o fetiţă, astfel că numărul total al orfanilor e 15.

– Viorica Moise, 50 de ani, 2 copii (foto stânga-sus);

– Aurelia Chiriţă, 31 de ani, 3 copii (foto dreapta-jos);

– Frusina Mirică, 44 de ani, 2 copii (foto dreapta-sus);

– Gabriela Botea, 41 de ani, un copil

– Eugenia Drăgulin, 51 de ani, 2 copii (foto stânga-jos);

– Irina Matei, 28 de ani, 3 copii (foto dreapta-sus);

– Alexandra Maria Badea, 22 de ani, un copil (foto stânga-jos);

– Lucreţia Dan, 58 de ani;

– Ştefan Cosmin, 43 de ani, şoferul microbuzului, un copil;

– Viorel Ştefan Ilie, 43 de ani, şoferul TIR-ului.

„Aurelia are 3 copii, cel mai mare e clasa a IV-a. Fata e clasa
a II-a, iar cea mică nu e la grădiniţă. Şi Irina tot trei copii
avea”, a declarat un localnic, potrivit Romania TV.

Cu lacrimi în ochi, soțul uneia dintre femeile rănite spune că
o așteaptă acasă.

„E intubată, la ATI. A fost lovita la rinichi, şold, bazin.
Nu e constienta e la terapie”, spune bărbatul.

O fata de 19 ani rănită sâmbătă în accidentul rutier din
judeţul Ialomiţa, internată la Spitalul ”Bagdasar-Arseni” din
Capitală, este în continuare în stare gravă, informa duminică
Ministerul Sănătăţii.

Celelalte trei victime ale accidentului de sâmbătă aflate la
”Bagdasar-Arseni” sunt stabile, conştiente, precizează MS.

Primăria din Munteni Buzău a decretat trei zile de doliu în
memoria victimelor. În semn de omagiu, cele trei magazine în care
lucrau femeile au fost închise, sâmbătă. La intrarea în comuna
Munteni Buzău dar și la biserica din localitate a fost arborată o
pânză neagră.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News