Dupa mai multe incercari nereusite, procurorii anticoruptie au adunat probe suficiente pentru anchetarea in stare de arest a doi politisti examinatori din cadrul Serviciului Regim Permise si Inmatriculari Auto Maramures. Prin intermediul instructorului, un candidat trebuia sa scoata din buzunar 1.500 de euro pentru a obtine permisul de conducere.

Tribunalul Cluj a dispus, sambata, arestarea preventiva, pentru 29 de zile, a inspectorului de politie Tudor Bogdan Tatar, sub acuzatia de luare de mita in forma continuata. Sef de birou in cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise si Inmatriculari Autovehicule din cadrul Prefecturii Maramures, dar avand si calitate de ofiter examinator, Tudor Bogdan Tatar a primit in perioada noiembrie 2005 – iulie 2006 diverse sume de bani si bunuri de la candidatii care sustineau examenul pentru obtinerea permisului auto. Conform procurorilor DNA, spaga oferita de viitorii conducatori auto ajungea la “seful de la permise” prin doi intermediari. Primul era chiar instructorul candidatilor, Dan Adorjan Palancz, de la o scoala de soferi din localitatea Borsa, care le sugera clientilor ca cea mai sigura metoda pentru obtinerea carnetului este “imblanzirea” ofiterilor cu o suma frumusica in euro. O mare parte din bani (700 de euro pentru un permis normal si 800 pentru un carnet de sofer profesionist) ajungeau la inspectorul sef doar ca acesta sa nu se amestece in treaba examinatorilor. Spaga era primita direct de la instructor de catre agentul Daniel Luca, pionul principal al afacerii. La proba teoretica a examenului, ofiterul le furniza candidatilor raspunsurile corecte folosind un cod al semnelor, prestabilit de comun acord intre politist, instructor si candidati. Procurorii au reusit sa probeze pana acum sase asemenea cazuri.

Seful de la Permise avea „partea leului”

“Mafia permiselor” a fost descoperita de procurorii DNA cu ajutorul unui denuntator, care pentru a promova proba teoretica a examenului trebuia sa plateasca 1.500 de euro. Candidatul a inregistrat cu o camera video „jocul semnelor” cu politistul chiar in sala de examen. Mai intai a fost prins in flagrant instructorul, care i-a trimis pe anchetatori la agentul Luca. Impreuna i-au convins pe anchetatori ca supraveghetorul si principalul beneficiar al spagii era chiar seful serviciului Permise, Tudor Bogdan Tatar. Si el a fost arestat sambata, dupa ce procurorii au completat probatoriul care a stabilit implicarea inspectorului in activitatea infractionala.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News