Viceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu a declarat, marţi, că 15.000 de timişoreni ar putea să rămână fără ajutoare de încălzire, în această iarnă.
Potrivit acestuia, prefectul de Timiş, Mircea Băcală, riscă să devină „cel mai jalnic prefect post-decembrist”, deoarece a atacat în contencios administrativ decizia Consiliului Local (CL) Timişoara de a majora preţul de referinţă al gigacaloriei, hotărâre în a cărei anexă se aflau şi criteriile de acordare a ajutoarelor de încălzire către familiile cu venituri mici.
„Actualul prefect al judeţului Timiş, din păcate, candidează cu succes la funcţia de cel mai jalnic prefect post-decembrist. El a atacat în contencios administrativ şi anexa HCL care ne permitea nouă să dăm ajutoare sociale de încălzire la 15.000 de oameni”, a spus Grindeanu.
El a spus că intenţionează să trimită scrisori către persoanele afectate de procesul dintre municipalitate şi Prefectură, în care să le explice situaţia.
„Dacă aceste ajutoare vor fi blocate, voi trimite 15.000 de scrisori celor care nu vor primi ajutoare de încălzire în această iarnă şi le voi explica cine este de vină pentru această situaţie”, a spus Grindeanu.
Potrivit viceprimarului Timişoarei Sorin Grindeanu, singura posibilitate ca timişorenii cu venituri mici să primească ajutoare de încălzire în această iarnă este ca Prefectura Timiş să renunţe la proces, deoarece, până la prima înfăţişare, care este programată pentru luna ianuarie, CL Timişoara nu poate adopta o altă hotărâre.
Pentru cei 15.000 de timişoreni vizaţi de aceste incidente recomandăm articolul „Cât vă costă să încălziţi casa”, articol semnat Dana Purgaru
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!