Procurorii DNA Constanţa au descins, ieri, în clădirea ABADL în baza unui dosar care vizează mai multe persoane, inclusiv pe şeful instituţiei, George Papari. Oamenii legii au ridicat documente şi au audiat mai mulţi suspecţi, iar cercetările continuă şi au legătură cu nereguli în organizarea licitaţiilor pentru atribuirea sectoarelor de plajă. Nu au fost reținute persoane, însă au fost formulate mai multe acuzaţii.
George Papari, directorul instituției, este acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese. Potrivit procurorilor, în cursul anului 2013, acesta a închiriat unei societăți comerciale administrate de tatăl său un sector de plajă cu suprafața de 6.203 mp din stațiunea Mamaia, iar în perioada 2013 – 2015, a încheiat trei acte adiționale la același contract.
Licitații trucate cu informații din interior
În cursul lunii aprilie 2016, suspectul Papari George Daniel și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția deținută și a dispus constituirea unui nou subsector de plajă, care anterior fusese utilizat de instituția menționată ca și culoar (1.086 m) destinat tranzitării utilajelor necesare întreținerii plajelor. Apoi, acesta a dispus includerea suprafeței în lista subsectoarelor libere de plajă, suprafață care a fost scoasă la licitația publică organizată de instituție la data de 29 aprilie 2016.
În dosar mai este cercetată și Otilia Antonaru, director în cadrul aceleiași instituții, care este acuzată de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Aceasta i-ar fi ajutat pe doi oameni de afaceri, cercetați și ei în dosar, să câștige licitații, oferindu-le informații confidențiale.