În cadrul unui proiect pilot, începând de sâmbătă, 11 iunie, pe tot parcursul verii, în stațiunile Mamaia, Eforie Nord, Costinești și Neptun, echipe de pompieri și paramedici SMURD vor fi prezente în permanență pe plajă, pentru a asigura funcționarea mai multor puncte de prim-ajutor, anunță Ministerul Afacerilor Interne.
”Această nouă abordare va contribui la creșterea siguranței cetățenilor și la reducerea timpilor de intervenție la evenimente. În trei dintre aceste locații vor exista autospeciale tip șenilată de mici dimensiuni care vor putea transporta, în caz de nevoie, persoanele care necesită ajutor medical de pe plajă până la arterele rutiere unde vor putea ajunge ambulanțele”, se arată într-un comunicat al instituției.
Stațiuni cu cele mai multe incidente
Pe mare vor exista cinci ambarcațiuni ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, iar pe lacul Sutghiol o ambarcațiune, toate cu personal calificat să intervină în situații de urgență.
Ministerul Afacerilor Interne anunță că s-a luat decizia ca Mamaia, Eforie Nord, Costinești și Neptun să fie incluse în acest proiect pilot, după ce statisticile au arătat că în aceste zonee, în ultimii cinci ani, s-au înregistrat cele mai multe situații de urgență soldate cu victime.
”Pentru reducerea timpului de răspuns la situații de urgență ISU Constanța va înființa 9 puncte de lucru temporare încadrate cu câte o autospecială cu apă și spumă, suplimentar față de cele 10 existente în prezent”, se mai arată în comunicatul MAI.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro