Poate că drama celor 25 de fete cu vârste cuprinse între șapte și 21 de ani care stau la căminul ”Sf. Maria” s-ar fi consumat în continuare dacă un fost angajat nu ar fi alertat autoritățile. Denunțul, făcut la sfârșitul anului trecut, scotea la iveală că, de fapt, casa de copii din sectorul 1 al Capitalei nu este nici pe departe un adăpost pentru micuții și tinerii lepădați de familii. Ci, mai degrabă, e un centru de detenție, un lagăr de concentrare în care bietele fete – amenințate să nu sufle o vorbă -, duc o viață traumatizantă în care până și mâncarea devenise un lux.

Bătăile, teroarea și înfometarea erau, până mai ieri, parte dintr-un cotidian șocant în care copiii s-au trezit captivi și l-au trăit din cauza lăcomiei angajaților plătiți să-i crească și să-i ocrotească. Șefi de centru și adminstratori, educatori și bucătari și-au dat mâna într-un jaf continuu care a transformat viața copiilor într-un calvar.

”De la șefi la ultimul angajat furau tot ce se putea fura. Mâncare, haine, încălțăminte, lenjerii de pat, fețe de perne, jucării… Tot ce oameni cu suflet aduceau în cămin pentru a le face viața mai bună fetelor lăsate în grija statului. Angajații goleau frigiderele de unde luau până și ultimul iaurt, și plecau acasă la ei, la copii lor, cu  ultima bucată de pâine din cămara centrului. Copiii mâncau cât să nu moară de foame”, ne-au dezvăluit surse judiciare. Mâncarea care nu era pe gustul hoților, hainele, încălțămintea și jucăriile care nu se potriveau cu vârsta odraslelor lor au ajuns pe rafturile unor buticuri din jurul  Bucreștiului pentru a fi valorificate.

”Exista un soi de rețea de distribuție a lucrurilor furate care erau plasate în circuitul comercial. Mâncarea și îmbrăcămintea copiilor din cămin erau plasate și vândute în magazinele unor cunoscuți sau ale unor amici de-ai angajaților centrului. La intervale de timp, oamenii își primeau câștigul”, au adăugat surse apropiate anchetei.

Pentru ca sinistrul tablou al umilinței și al înfometării celor 25 de fete de la Casa de copii ”Sf, Maria” să fie complet și să se apropie nu numai de atmosfera unui lagăr de exterminare, ci și de cea a unui spital de boli nervoase, medicii de acolo s-au implicat, la rându-le, și le-au îndopat pe fete cu fel de fel de pastile care să le ”calmeze”. Chiar dacă nici unul dintre cei 25 de copii  nu suferă de vreo afecțiune psihică, cei mai mulți dintre ei erau sub tratament medicamentos psihiatric.

”Am descoperit că aproximativ 18 copii erau sedați zilnic. Profesorii de la școala unde învață ne-au spus că nu au probleme cu ei, că  nu sunt violenți, că se înțeleg foarte bine cu ei. Atunci de ce medicii au ales să-i sedeze? E mai ușor să te ocupi de o legumă care nu mănâncă, nu cere nimic și doarme mereu”, ne-au spus sursele citate.

În toată această poveste, cu copii bătuți și înfometați, așa cum spun anchetatorii, s-au prins vreo 50 de persoane, dar numai pentru 21 a fost declanșată urmărirea penală. Ei  vor fi cercetați pentru rele tratamente aplicate minorului, pentru delapidare și pentru abuz în serviciu, de la caz la caz. Acuzațiile, deosebit de grave, sunt respinse de angajații centrului. ”Sunt numai minciuni. Nimeni nu a furat, nici un copil nu a fost bătut. Toată povestea asta a pornit de la o femeie, o reclamagioacă”, ne-a spus de după gardul metalic al centrului un bărbat pe care puținele femei rămase ieri în centru îl strigau cu apelativul ”șefu”.

Ieri, Casa de copii ”Sf. Maria” – de la conducerea căreia doi directori au fugit în ultima lună pentru că ”nu ar vrea bătăi de cap” -, a fost percheziționată de investigatori, dar pentru a nu crea și mai multă panică printre copiii și așa traumatizați, toate cele 25 de fete au fost transferate într-un alt așezământ al protecției copilului. Spre seară, alertați, mai mulți șefi de la centre sociale din secotrul 1 au ajuns la ”Sf.Maria” pentru o discuție-fulger.

Aproape 5.500 de copii aflați în centrele statului sunt sedați

Cu doar o zi înaintea scandalului creat în jurul casei de copii ”Sf. Maria”, jurnalistul Cătălin Tolontan a făcut o dezvăluire uluitoare. O maladie necunoscută, care necesită tratament psihiatric, a lovit 5.485 de copii din cei  19.333 de minori care sunt instituționalizați în centre ale statului.

Punctul de pornire al investigației jurnalistice a fost Centrul de Plasament Dacia, din Jibert, Brașov. Din cei 28 de copii de acolo, 12 sunt sedați de medicii care îi au în grijă. Și nu este vorba de un așezământ unde sunt instituționalizați copii cu nevoi speciale. Lucru confirmat în ancheta lui Tolontan chiar de unul dintre specialiștii din centru care nu înțelege de ce puștii trebuie sedați dacă nu sunt bolnavi.

Ciudatele tratamente cu i-au transformat pe băieții și pe fetițele de acolo fie în personaje apatice, care adorm la orele de curs, fie în copii gresivi agresivi care, atunci când se află în crize, fac spume la gură. Pornind de la situația incredibilă de la ”Dacia” s-a aflat că, de fapt, 30% dintre copiii de care statul are grijă sunt îndopați cu medicamente pentru afecțiuni psihiatrice.

FOTO: Dumitru Angelescu

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News