Un studiu publicat luni de APC România a evidențiat substanețele chimice conținute de cosmeticele pentru plajă precum și efectul acestora.
Despre radiații
Pielea îndeplinește următoarele roluri: producerea vitaminei D, reglarea temperaturii și protecția împotriva razelor ultraviolete.Stratul profund al pielii este responsabil pentru producerea de melanina, care absoarbe razele ultraviolete nocive și creează un pigment care îi oferă pielii aspectul de bronz după expunerea la soare.
Radiațiile UV au cele mai multe efecte asupra corpului omenesc. Radiațiile UV nefiltrate în atmosferă pot provoca oamenilor arsuri grave de piele, cataracte și chiar cancer de piele. Se acceptă larg că radiațiile UV-C (o secvență a radiațiilor UV) sunt filtrate în atmosferă în „stratul de ozon“.
Protecția solară pe înțelesul tuturor
Ce este SPF? Factorul de protecție solară – SPF indică gradul de protecție împotriva arsurilor solare al fiecărui produs printr-un număr care arată de câte ori este mai mare timpul care trece de la aplicarea cremei până la înroșirea pielii, față de timpul de înroșire a pielii fără aplicarea cremei. Valorile acestui factor variază de la 6 la 50+. Explicația ar fi valabilă la produsele SPF 15, dar medicii de specialitate avertizează că nu trebuie să ne imaginăm că un produs cu SPF 50 ne protejează triplu față de altul cu SPF 15, deși ambele ecranează foarte bine radiațiile UV-B. Concret, produsele cu SPF 6 absorb 87,5% din radiații, cele cu SPF 12 absorb 91,7% din radiații, SPF 15 absoarbe 94%, … iar SPF 50 absoarbe 98% din radiații. În termeni standardizați, pentru o înțelegere facilă, toate cremele de protecție solară se supun următoarei clasificări:
– cu nivel scăzut de protecție: SPF 6
– cu nivel mediu de protecție: SPF 12
– cu nivel înalt de protecție: SPF 15-25
– cu nivel foarte ridicat: SPF 30-50
– cu nivel extrem de ridicat: SPF 50+
Așa stând lucrurile, dermatologii atrag atenția că se recomandă întotdeauna produse cu
SPF de la 15 în sus. Mulți alți specialiști spun mai clar: în primele zile de vacanță trebuie folosite creme cu SPF 50, mai ales dacă e vorba de persoane cu piele albă, păr blond sau roșu, ochi verzi sau albaștri; mai mult, aceste persoane nu trebuie să folosească creme cu SPF mai redus. Abia cei cu piele mai rezistentă, pot folosi creme cu SPF 30, poate chiar SPF 20. Numai cei bruneți, cu piele creolă și ochi negri sau căprui pot folosi fără teamă produse cu SPF 15.
Cum se aplică loțiunile de protecție solară
Pentru cei care merg la plajă crema trebuie aplicată prima dată cu 20 de minute înainte de expunerea la soare și aplicarea se repetă la fiecare 3-4 ore și neapărat după fiecare ieșire din apă; crema cu SPF mic trebuie aplicată mai des decât o cremă cu SPF superior; persoanele alergice la produsele cosmetice nu trebuie să folosească creme cu parfum sau cu acid para-aminobenzoic.
Soluții naturiste
Mai aproape de perioada actuală au fost redescoperite produse tradiționale (de exemplu, au fost reconsiderate filtrele fizice, s-au afirmat filtrele minerale – tot un fel de filtre fizice cu posibilități sporite de protecție), care, în formule moderne, au fost promovate susținut și s-au impus pe piața specifică. Uleiul de argan (produs din fructele unui arbust din nordul Africii) este unul din produsele vedetă, cu un preț pe măsură, pe această piață, alături de unele produse elitiste (creme din produse bio – imortele bio) sau cvasi-sectare (creme din produse vegane).
La aceste formule de protecție solară se adaugă numeroase altele, provenind din culturile locale care constituie alternative îndelung verificate de experiența umană. Dintre remediile naturale de protecție și tratare a arsurilor folosite în spațiul românesc în ultimele decenii, menționăm: albușul de ou, glicerina, iaurtul, oțetul diluat, sucurile de aloe vera și de castravete, uleiurile (de avocado, cocos, dovleac, lavandă, măsline, susan).
Începând de la alternative naturale (uleiuri de cacao, cătină, cocos, semințe de măceș, susan; extract de morcov etc.), folosite ca atare ori cu minime intervenții pentru protejarea de soare, până la rețete elaborate, în funcție de caracteristicile pielii, culoarea părului și a ochilor, adică cu grad înalt de personalizare, toate fac obiectul unui interes viu și schimb intens de opinii pe Internet. Principial, o astfel de cremă elaborată presupune prepararea unui melanj de tip „ecran“ din oxid de zinc și/sau dioxid de titan, apoi amestecarea cu cantitățile precizate de unt din diverse specii și extracte. Untul se topește, se adaugă uleiul și extractele lichide și se amestecă, la final, melanjul de oxizi. Rețetele se pot face cu factorul de protecție dorit, prin alegerea concentrației corespunzătoare de melanj (de exemplu, pentru SPF 10 se folosește o concentrație de 5%, pentru SPF 30 – concentrație 15%, pentru SPF 50 – concentrație 25%). O astfel de cremă constituie un filtru fizic care ecranează deopotrivă radiațiile UV-A și UV-B, pulberea din rețetă asigurând reflexia acestor radiații; oxizii folosiți nu sunt absorbiți în piele și nu dăunează pielii.
Lista substanțelor chimice din cremele de plajă și efectul acestora
Parfumurile sintetice (fragrance) (există în 57% dintre produsele analizate) pot avea peste 200 de ingrediente în compoziția lor și conțin cantități mari de toxine și chimicale neafișate. De multe ori, parfumurile sintetice conțin ftalați care au rolul de a face persistent mirosul și care pătrund foarte rapid în piele crescând semnificativ riscul de diabet de tip 2. De asemenea, parfumul sintetic provoacă iritații ale pielii, dermatite, migrene, amețeli, tuse violentă, hiperpigmentare.
Titanium Dioxide (Dioxidul de titan) (există în 39% dintre produsele analizate) este un alt ingredient comun în unele creme solare. Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului a clasificat Dioxidul de titan sau E171 ca posibil cancerigen pentru oameni. Efectele adverse ale absorbţiei de dioxid de titan pot fi: probleme hepato-biliare, alergii, boli ale sistemului digestiv, dereglări hormonale, tulburări nervoase, boli intestinale, creșterea colesterolului etc.
Phenoxyetanolul (există în 36% dintre produsele analizate) este un conservant folosit ca alternativă la parabeni și poate cauza alergii, toxicitate la nivelul organelor, iritații la nivelul pielii (dermatite) și ochilor. Potrivit Food and Drug Administration (FDA) din Statele Unite, phenoxyethanol-ul poate afecta sistemul nervos central și poate da stări de vomă.
PEG (Polyethylene Glycol) (există în 24% dintre produsele analizate) este un compus provenit din industria petro-chimică, utilizat la scară largă în industria cosmetică. Polyethylene Glycol-ul are rolul de a ajuta alte ingrediente să pătrundă mai ușor în piele, de a stimula absorbția. Această funcție a PEG este în special periculoasă atunci când produsul cosmetic conține și alte ingrediente dăunătoare, care pătrund astfel în piele mai ușor. Cu cât este mai mic numărul de după literele PEG, cu atât mai mult stimulează absorbția în piele. Este sintetic și poate cauza reacții alergice toxice, acnee, dermatită de contact și este potențial cancerigen.
Propylen glycol (există în 21% dintre produsele analizate) este un emulsificator și are rolul de a absorbi apa și de a păstra umiditatea în cosmetice. Acesta poate cauza iritații la nivelul pielii și ochilor, iar produsele cosmetice ce conțin Propylen Glycol le sunt total contraindicate persoanelor cu alergii, eczeme, psoriazis sau alte boli ale pielii.
Disodium EDTA (EDTA – acid etilendiaminotetracetic sintetizat din formaldehidă și cianură de sodiu) (există în 20% dintre produsele analizate) este un controlor de vâscozitate folosit pentru a preveni deteriorarea cosmeticelor și produselor de îngrijire. Acest ingredient alterează structura pielii permițând substanțelor chimice să pătrundă în straturile profunde ale pielii cauzând dermatita de contact și probleme hormonale.
Paraffinum liquidum este un produs sintetic al petrolului procesat chimic care se regăsește în 20% dintre produsele analizate. Acest ingredient poate provoca probleme respiratorii, alergii și iritații ale pielii, afecțiuni neurologice, boli renale, pulmonare, cancer.
Coloranții sintetici (există în 16% dintre produsele analizate) sunt folosiți cu scopul de a înfrumuseța aspectul compoziției. Aceștia conțin săruri ale metalelor grele care depozitează toxine în piele provocând acnee, hiperactivitate la copii, dureri severe de cap, mâncărimi la nivelul ochilor, iritații ale pielii și pot fi cancerigeni.
Benzophenone -3 (există în 7% dintre produsele analizate) – protejează cosmeticele și produsele de îngrijire personală de la deteriorare, absorbind, reflectând și împrăștiind razele UV. Food and Drug Administration (FDA) permite folosirea acestui ingredient ca protecție solară (nu necesită prescripție medicală) în concentrații de până la 6%. În Suedia folosirea acestui ingredient în cosmetice este interzisă. Benzophenone – 3/ Oxibenzona este un compus organic derivat al benzofenonei (benzofenona-3) și este frecvent întâlnită în cremele destinate protecției solare, fiind un absorbant pentru razele UVB și UVA. Face deci parte din categoria filtrelor solare. Totuși, odată intrată în piele, oxibenzona acționează ca fotosensibilizator, astfel că expunerea la lumina soarelui poate deveni periculoasă. Reacții fotoalergice, disfunctionalități endocrine, modificări la nivel celular și chiar cancer sunt riscuri asociate oxibenzonei, potrivit unui număr mare de studii luate în considerare de specialiștii de la SKIN DEEP la realizarea fișei de evaluare a ingredientului.
Palmitatul de retinol (există în 7% dintre produsele analizate) este un derivat de vitamina A, care este și el asimilat prin piele și pare să fie responsabil pentru formarea de tumori ale pielii și leziuni canceroase interne. Oficial, palmitatul de retininol este considerat un ingredient inactiv, dar o serie de studii au arătat că acest aditiv se modifică sub influența soarelui și produce mari cantități de radicali liberi care pot duce la deteriorarea ADN-ului.
Parabenii (există în 5% dintre produsele analizate) sunt conservanți ce apar în cremele de plajă sub formă de „methyl-”, „ethyl-” și „propyl-paraben” și se regăsesc în produsele analizate. Provoacă alergii și probleme respiratorii. Dereglează sistemul hormonal, producând un exces de estrogen, ceea ce poate duce la cancer de sân. În plus, studiile arată că methylparabenul aplicat pe piele reacționează cu razele UVB, ceea ce duce la îmbătrânirea prematură a pielii și la distrugerea ADN-ului. Din păcate, funcția parabenilor, adică cea de conservare a produselor cosmetice a fost preluată de altă categorie de substanțe chimice, cunoscută sub denumirea de chelatori și anume Tetrasodium EDTA sau Disodium EDTA. Rolul acestor substanțe este de a păstra culoarea și parfumul cremelor pentru plajă, adică de a împedica râncezirea produselor. Deci, urmăriți pe eticheta cremelor și uleiurilor pentru plajă și aceste două substanțe!
Butylphenyl methylpropional (lilial) (există în 1% dintre produsele analizate) – ingredient parfum, rol de mascare/acoperire a mirosului. Conform Directivei UE 1223/2009, acest ingredient este inclus pe lista cu substanțe alergene (Anexa 3 – Substanțe pe care produsele cosmetice nu trebuie să le conțină decât cu anumite restricții). Butylphenyl Methylpropional trebuie indicat pe etichetă atunci când este folosit în concentrații mai mari de 0.001% în produsele pentru îngrijirea pielii de tip leave-on, și 0.01% în produsele pentru îngrijirea pielii care se clătesc, de tip rinse-off.
Ethylhexyglicerin (există în 5% dintre produsele analizate) poate cauza reacții alergice și iritații. Multe produse cosmetice ce se pretind a fi „fără conservanți” conțin acest conservant.
BHT (Hidroxitoluen butilat) (există în 1% dintre produsele analizate) este un antioxidant care are rolul de prevenire sau încetinire a deteriorării cosmeticelor sau produselor de îngrijire personală, deteriorare datorată reacțiilor chimice cu oxigenul. BHT poate provoca leziuni la nivelul ficatului și apariția de tumori, este alergen pentru piele și ochi și de asemenea este potențial cancerigen. Deja interzise în Uniunea Europeană, BHA și BHT sunt folosite ca stabilizatori și conservanți în produsele cosmetice. BHA este considerat un agent cancerigen. BHT este un ingredient pe bază de toluen, care este un iritant moderat și poate favoriza apariția tumorilor.
Citește și: Cele mai bune creme de protecție solară sub 100 de lei