”Europa are nevoie de schimbare, însă vrem să o facem mai bună, nu să o distrugem. Populiștii trebuie să înțeleagă un lucru: suntem alături de Europa, astăzi mai mult ca oricând.Politicienii care au luptat pentru Brexit au avut privilegiul să trăiască într-o Europă fără ziduri și fără naționalism. Aceștia ridică noi ziduri acum. Mesajul nostru către tânăra generație din Marea Britanie este că poate să aibă în continuare încredere în prietenii lor din Europa.Aceasta este o victorie a populiștilor, iar Europa se află acum la o răscruce de drumuri. Am rămas tăcuți, în loc să ne exprimăm cu tărie opinia – aceasta a fost o greșeală de care și eu mă fac vinovat. Astăzi vorbim însă de o Europă mai bună, iar în acest context o modificare a Tratatului nu este un primul lucru care trebuie să ne vină în minte.În negocierile care vor urma, o perioadă lungă de incertitudine ar fi nocivă pentru ambele părți. Avem nevoie de certitudine și de un proces corect. Prioritar pentru noi va fi exclusiv interesul celor 444 de milioane de cetățeni UE, nu și al Londrei. Acesta este rezultatul referendumului. Lira britanică se depreciază. Marea Britanie nu are un lider. Guvernul scoțian pregătește un al doilea referendum pentru independență.Sunt mândru că sunt bavarez, cetățean german și patriot european. Sunt mândru că sunt european!” a transmis Președintele Grupului PPE Manfred Werner!

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News