„Cu privire la articolul publicat de Libertatea în data de 26.06.2016, la acest link, dorim să avem un drept la replică. Considerăm că informațiile prezentate în acest material despre produsele și societatea Fares sunt tendențioase și incorecte și de aceea aducem următoarele clarificări.
În primul rând, subliniem că toate produsele Fares respectă standardele de producție, sunt testate și sunt conforme din punct de vedere microbiologic, fiind sigure pentru consum. Plantele sunt verificate să corespundă ca proprietăți în momentul în care ajung în fabrică sub formă de materie primă, de asemenea sunt procesate și depozitate în condițiii igienice.
Marca Fares este una de tradiție și se situează printre cele mai reprezentative mărci de pe piața ceaiurilor din România. A ajuns în aceasta poziție și se menține tocmai datorită calității materiei prime pe care o folosim și o ambalam, în condiții de maximă siguranță. Până în prezent nu există niciun fel de incidente legate de consumul produselor noastre, ceea ce dovedește calitatea acestora. Îi asigurăm pe consumatori că toate produsele noastre sunt și vor continua să fie supuse unor controale riguroase de calitate.
Pentru că siguranța lor reprezintă o prioritate pentru noi, avem un sistem intern de verificare, iar buletinele de analiză generate sunt disponibile pentru a fi consultate de autorități sau de alte părți interesate, în cadrul departamentului nostru de control. Tocmai pentru că noi credem în transparență, nu avem motive să ascundem rezultatele controalelor efectuate de autoritățile competente, în legătură cu modul în care prelucrăm și comercializăm produsele noastre, rezultate care sunt bune, nu au condus niciodată la suspendarea activității noastre sau la alte sancțiuni grave și nu au relevat sub nici o măsură că produsele noastre ar putea dăuna sănătății populației.
În al doilea rând, dorim să atragem atenția asupra sursei principale a acestor acuzații și materiale distribuite în mediul online și în presa scrisă tipărită. Este vorba de un fost angajat Fares, ce a părăsit societatea în urma unor cercetări interne privind un furt de materie primă, care îl incriminau. Cercetările penale sunt în desfășurare și nu deținem mai multe informații.
Acțiunile fostului angajat au ca scop defăimarea mărcii Fares, iar nu corecta informare. Este important de precizat faptul că informațiile furnizate de acesta, sunt alterate, prezentate în mod trunchiat și, având în vedere intenția, modul și contextul în care au fost dezvăluite, asemenea informații ar trebui considerate de o credibilitate minimă. Împotriva acestei acțiuni ilicite a fostului angajat Fares, am pornit procese în justișție care sunt în curs de desfășurare.
Mai mult, avem motive să credem că totul este o acțiune premeditată a acestei persoane, care în calitate de gestionar, deci chiar persoana responsabilă de întreținerea, curățirea și organizarea spațiilor de depozitare, a regizat locurile unde au fost făcute fotografiile apărute în presă și a răspândit acuzații pentru a dezinforma în mod intenționat opinia publică.
În încheiere invităm pe toți cei interesați să ne viziteze fabrica pentru a se convinge că spațiile de producție și depozitare sunt la cele mai înalte standarde. De asemenea, le stăm la dispoziție pentru a le oferi mai multe clarificări și informații concrete despre activitățile noastre. Pentru o corectă informare a opininei publice, vă solicităm publicarea integrală a precizărilor de mai sus.”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro