”După centralizarea bonurilor fiscale câștigătoare la extragerea din 22 mai 2016 sunt douăzeci de cereri de revendicare, nefiind depășit numărul maxim, de 100 de premii, stabilit de lege”, anunță Ministerul Finanțelor Publice, potrivit Agerpres.

În urma extragerii, au fost desemnate câștigătoare bonurile fiscale emise în 6 aprilie 2016, în valoare de 238 de lei. La extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 și 30 aprilie 2016. Valoarea unui premiu este de 50.000 de lei, venit care se impozitează cu o cotă de 16%.

”Suma a rezultat după împărțirea fondului lunar de premiere, în cuantum de 1.000.000 de lei, la numărul total al bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termenul legal de 30 de zile de la data extragerii, în acest caz 20”, precizează MFP, în comunicat.

Conform sursei citate, Ministerul Finanțelor Publice va plăti premiile în termenul prevăzut de lege, respectiv 60 de zile de la expirarea perioadei de revendicare, cel mai târziu pe 20 august 2016.

Loteria bonurilor fiscale. ”În prealabil, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, prin direcțiile regionale antifraudă fiscală, va verifica autenticitatea bonurilor fiscale depuse în vederea revendicării premiilor”, afirmă MFP.

 
 

Urmărește-ne pe Google News