UPDATE 22.16: Le Dauphine Libere anunță că după mai multe de negocieri, bărbatul s-a predat jandarmilor și a fost arestat. N-au fost oferite mai multe detalii.

UPDATE 21.46: Primarul a anunțat că autostrada A 7 se va redeschide curând, iar șoferii blocați vor primi apă. De asemenea, o sală de gimnastică a fost pusă la dispoziția oamenilor evacuați din zonă sau care au rămas blocați pe drum.

UPDATE 21.40: Marie-Claude Bompard, primarul orașului Bollène a dat informații despre operațiunea care este în desfășurare în hotelul Formula 1. „De la 12:45, un individ s-a închis  în camera sa de la Hotel Formula 1, situat în Bollène, pe strada Albert Peyran. Din cauza comportamentului suspect al persoanei, hotelul a fost evacuat și a fost stabilit un perimetru de securitate, după ce zona a fost izolată cu ajutorul poliției municipale din Bollène.Jandarmeria a lansat negocieri.Prefectul și procurorul sunt la fața locului, cu mijloacele de intervenție ale poliției naționale, precum și mijloacele de urgență ale serviciului departamentale de servicii de pompieri și de urgență”, a declarat acesta. Mai mult, primarul a precizat că situația este sub control și calmă și vor oferi mai multe informații după ce se va finaliza operațiunea. „Facem tot ce putem pentru a limita dificultățile de circulație. Gândurile mele sunt alături de toți oamenii care nu se pot întoarce acasă. Mulțumesc forțelor de ordine care și-au luat toate riscurile”, a scris acesta pe Facebook.

UPDATE 18.41: Pachetul suspect este o cutie din care ies fire. Geniștii sunt însoțiți de câini antrenați să găsească explozibil. Specialiștii se pregătesc să intervină pentru a înlătura orice îndoială cu privire la pachetul suspect.

UPDATE 18.32: Circulația pe autostrada A7 e blocată pe aproximativ 38 de kilometri.

https://twitter.com/laurent_milesi/status/755415780649558018

 

UPDATE 18.31: Poliția a început negocierile cu bărbatul. La locul incidentului se află, de asemenea, pompieri, jandarmi, prefectul și procurorul  adjunct.

UPDATE 17.48: Zona este survolată de un elicopter al jandarmeriei.

Potrivit informațiilor difuzate de metronews.fr, o echipă de geniști de la Marsilia se deplasează la fața locului, pentru a interveni în caz de necesitate, întrucât se pare că bărbatul are asupra sa un colet suspect.

https://twitter.com/Xamax_TB/status/755373224322539521

 

Hotelul a fost evacuat,dar nu se ştie dacă în interior se mai află turişti sau angajaţi ai hotelului. Potrivit Le Dauphine Libere, autostrada A7 a fost închisă, în jurul hotelului fiind creat un perimetru de securitate. „Un bărbat cu probleme psihice s-a baricadat într-un hotel Formula 1”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției.

Nu se cunoaște deocamdată motivul pentru care bărbatul a recurs la acest gest.

Operațiunea este în desfășurare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News