Tribunalul Brăila a condamnat-o, pe 18 martie, pe Dragostina Mălureanu, o brăileancă de 72 de ani, la 16 ani de închisoare pentru omor în condiţii de violenţă în familie. Decizia instanței nu este definitivă.
Totodată, instanța a obligat-o pe femeie să urmeze tratament medical până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Anchetatorii au stabilit că, pe 19 februarie 2020, un bărbat de 70 de ani a fost asfixiat de sora sa, în vârstă de 72 de ani, într-o casă din Brăila.
Polițiștii au descoperit că bătrâna era nemulţumită de faptul că fratele său, cu care locuia de 16 ani, nu voia să plece din imobil.
În ziua fatidică, femeia a sunat la 112, motivând că fratele ei se simte rău. Medicii de la SMURD care s-au deplasat la locuinţa acestora au stabilit însă că fratele său era conştient şi respira normal.
Și-a strangulat fratele după plecarea ambulanței
După plecarea ambulanţei, femeia şi-a asfixiat fratele care nu se putea apăra, fiind imobilizat la pat, apoi a plecat de acasă, au decis judecătorii.
„Moartea victimei a fost violentă; ea datează din data de 18.02.2020 şi s-a datorat insuficienţei cardiorespiratorii acute survenite la scurt timp după o acţiune de sufocare-strangulare a gâtului cu un laţ moale; persoana decedată prezenta o patologie cronică pluriviscerală în stadii avansate de boală, cu insuficienţă organică şi nu a fost capabilă de opoziţie”, au stabilit medicii legişti.
Potrivit investigațiilor, strangularea victimei s-a produs cel mai probabil cu un cearceaf sau prosop, pe care anchetatorii le-au ridicat de la locul faptei și care poartă urmele biologice ale acesteia.
Nu recunoaște crima
Femeia a negat permanent că şi-ar fi omorât fratele, susţinând că acesta s-a sugrumat singur, cel mai probabil cu un obiect de vestimentaţie din casă, pentru a arunca apoi vina pe ea.
Judecătorii au apreciat că toate dovezile o indică pe brăileanca de 72 de ani drept autoare a crimei.
Iniţial, Dragostina Mălureanu a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, dar ulterior măsura a fost înlocuită cu arestul preventiv.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro