Piraeus Bank a anunţat chiar ieri că a reluat vânzarea de ipotecare prin „Prima casă”, devenind astfel a cincea bancă activă în program, după BCR, BRD, CEC şi Alpha Bank.
Celelalte 11 sunt încă în pregătiri. Doar primele patru bănci cumulau un plafon de peste 1,1 miliarde de euro. Piraeus reintră în program cu un plafon de 27 mil. euro. În etapa actuală, bancherii trebuie să accepte reducerea la jumătate a garanţiei de stat pentru creditele vândute în trecut, ceea ce înseamnă că pot să vândă încă o dată pe atât.
„Toate dosarele primite pentru garanţii în cadrul «Prima casă» sunt procesate zilnic, ritmul mediu de primire a solicitărilor de garantare fiind în acest moment de circa 40 de dosare pe zi”, spun reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM. Pe lista băncilor care urmează să reintre în program sunt Millennium, Intesa Sanpaolo, Leumi, Banca Transilvania, Banca Românească, UniCredit Ţiriac, Bancpost, Emporiki, RIB şi Raiffeisen Bank.

 
 

Urmărește-ne pe Google News