Potrivit medicilor, starea tuturor pacienţilor este bună, aceştia suferind o toxiinfecţie alimentară, după ce au mîncat caş şi urdă cumpărată de la un comerciant ambulant. Vânzătorul de brânzeturi îşi vindea marfa din poartă în poartă, din maşina personală, iar unora le dădea caşul şi urda pe caiet, pe datorie. După ce au consumat produsele, oamenii s-au îmbolnăvit.

UPDATE: Numărul persoanelor care au suferit toxiinfecţie alimentară, la Făgăraş, după ce au consumat urdă a ajuns la 24, dintre care 21 sunt copii cu vârste între doi şi 12 ani, aceştia fiind transportaţi cu ambulanţe la spitalul municipal din oraș.

Potrivit purtătorului de cuvînt al Ambulanţei Braşov, Adriana Palaghiea, cei 24 de pacienţi sunt conştienţi, cu simptome digestive şi stabili hemodinamic.

Mai mulți copii cu vârste între 2 și 12 ani, dar și câțiva adulți din Făgăraș, județul Brașov, au ajuns la spital în această seară, fiind suspecți de toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat urdă cumpărată de la un localnic din cartier.

Inițial 12 copii au fost preluați de ambulanțe şi transportaţi de urgență la Spitalul Municipal Făgăraș, prezentând simptome de toxiinfecție alimentară. Aceștia au consumat urdă cumpărată de la un localnic din cartier, potrivit purtătorului de cuvînt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja.

Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”
Recomandări
Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”

La scurt timp însă, numărul persoanelor intoxicate în Făgăraş a ajuns la 18, printre care 16 copii şi doi adulţi, părinții a unora dintre micuți. Cele 18 persoane care prezintă stări de greață și vărsături provin din mai multe familii de pe străzile Clorului şi Dulgherului ale municipiului Făgăraș.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI