1. În tradiţia bisericească avem două feluri de mătănii: mătăniile mari şi mătăniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni.
2. Fiecare mătanie mare poate fi înlocuită cu 2 închinăciuni.
3. Se spune că mătăniile cele mai primite de Dumnezeu sunt cele pe care creștinii le fac în propriile case, după miezul nopții.
4. Sfântul Ioan Postitorul ne recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până ajungem la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 mătănii mari.
5. Mătăniile mici se pot face oricând, fără niciun fel de restricție.
6. Mătăniile mari nu se fac în 4 situații:
– în ziua în care s-a primit Sfânta Împărtăşanie;
– la sfârşitul săptămânii, între rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…” de la vecernia de vineri şi cea de la vecernia de duminică, excepţie făcând praznicele închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Paştelui, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi Vinerea Mare, la scoaterea Sfântului Epitaf;
– în biserică, de la vecernia din Miercurea Mare până la sfârșitul Săptămânii Patimilor, iar în particular, de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare;
– de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie).
7. Atunci când se fac mătănii, nu se sărută pământul.
8. Nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ.
9. Mătăniile mari nu se fac începând din poziţia îngenuncheat sau aplecat.
10. La mătăniile mari, nu se pun palmele una peste alta şi nici fruntea deasupra lor.
11. Întotdeauna se atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă.
12. La închinăciuni, atingerea pământului se realizează cu mâna deschisă normal.
13. Mătăniile, în special cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public.
14. Nu sunt însoțite de alte rugăciuni în afară de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
15. Nu se fac foarte repede. Acestea nu constituie un exerciţiu fizic.
16. Sfântul Isaac Sirul recomandă ca mătăniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.
Sursă poză: Northfoto