Președintele filipinez Rodrigo Duterte a susținut o conferință de presă la revenirea în Davao, fieful său, după o vizită în Vietnam. El a afirmat că a fost “descris ca un văr al lui Hitler” de către criticii săi. Amintint că Hitler a omorât milioane de evrei, Duterte a declarat: “Există trei milioane de toxicomani (în Filipine). M-aș bucura dacă i-aș masacra”.
“Dacă Germania l-a avut pe Hitler, Filipinele o să-l aibă pe…”, a spus Duterte, făcând o pauză și arătând spre el cu degetul.
Actualul președinte filipinez, fost primar al orașului Davao, a promis în nenumărate rânduri să desfășoare o ofensivă puternică împotriva traficanților și consumatorilor de droguri din această țară.
Citește și: Președintele filipinez a arătat degetul mijlociu Uniunii Europene | VIDEO
De altfel, Rodrigo Duterte fost criticat dur de ONU şi Departamentul de Stat american după ce şi-a îndemnat concetăţenii să ucidă toxicomani şi traficanți de stupefiante. Peste 2.400 de persoane au fost omorâte – până la 30 iunie – de poliţie, în cadrul unor operaţiuni antidrog, şi de presupuşi justiţiari.
Recent, Duterte a anunţat că va fi nevoit să prelungească actuala campanie antiinfracţionalitate cu încă şase luni, pentru că problema drogurilor este mai gravă decât se aştepta.
Citește și: Președintele Filipinelor, poreclit Donald Trump din Est, promite să reintroducă pedeapsa capitală
În ultimele luni, controversatul lider de la Manilla, în vârstă de 71 de ani, a jignit şi alte instanţe internaţionale, precum ONU. De asemenea, el l-a numit pe preşedintele american Barack Obama „fiu de curvă”.