În total, 167 de cetățeni ai Uniunii Europene au fost reținuți la graniță între 1 ianuarie și 31 martie 2021.
Alte țări ale UE au văzut un număr mare de cetățeni reținuți la frontiera Regatului Unit din motive de imigrație, includ Lituania (18), Polonia (14), Italia și Spania (câte 13), Bulgaria (11), Ungaria (9) și Franța (7).
Majoritatea cetățenilor UE au fost ținuți la Colnbrook Immigration Removal Center, lângă Aeroportul Heathrow din Londra sau în închisori.
Dintre toți cetățenii UE reținuți în primele trei luni ale acestui an, 58% aveau vârsta de 30 de ani sau mai mult, restul în vârstă de 29 sau mai puțin.
În total, 282 de cetățeni ai UE au fost returnați în țările lor în primul trimestru al anului, inclusiv unii reținuți înainte de sfârșitul tranziției Brexit. Dintre aceștia, 131 au petrecut cel puțin o lună în detenție, fie la facilități de imigrare, fie pe cauțiune.
Ministerul de Interne a declarat că pandemia de coronavirus a avut „un impact semnificativ” asupra sistemului de imigrație din Marea Britanie, prin reducerea numărului de imigranți care sosesc în țară, dar și prin limitarea capacității departamentului de a-i întoarce pe cei fără drept de intrare în Marea Britanie.
The Guardian a dezvăluit recent că UE pregătește o adresă comună prin care solicită Regatului Unit să respecte drepturile cetățenilor europeni, ca urmare a scandalurilor asupra tratamentului pe care l-au primit în Marea Britanie, inclusiv a detenției preventive în centre de expulzare.
Un angajat italian al sistemului de sănătate din Marea Britanie (NHS) a povestit groaza prin care a trecut când nepoata sa a sosit din Italia pentru o scurtă vizită și s-a trezit într-un centru de detenție înconjurat de sârmă ghimpată. Este doar unul din abuzurile post-Brexit povestite în presă.
Numărul cetățenilor UE reținuți este mic în comparație cu cetățenii non-UE aflați în detenție în Marea Britanie. Diplomații UE și-au exprimat totuși îngrijorarea cu privire la faptul că aceste cifre ar putea crește pe măsură ce călătoriile internaționale se vor relua și cetățenii UE se vor confrunta cu noile norme de imigrație ale Regatului Unit.
Cazurile raportate de mass-media includ cetățeni ai UE care au încercat să intre în Marea Britanie fără statutul de reședință sau vize de muncă, dar și unii care au fost reținuți în mod greșit după ce au spus oficialilor de frontieră că au călătorit pentru un interviu de angajare – circumstanță care nu necesită nici o hârtie.
Ministerul de interne a instruit oficialii de frontieră să acorde eliberare pe cauțiune celor reținuți pentru restul pandemiei „acolo unde este cazul”, în încercarea de a reduce utilizarea centrelor de expulzare în urma presiunilor Comisiei Europene, a unor țări din UE și a deputaților europeni.