Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada iunie-decembrie 2021, în Ilfov, s-ar fi constituit o grupare infracțională, care ar fi comis mai multe infracțiuni de tâlhărie calificată, în județele Brașov, Ialomița și Bacău.

„Sub pretextul că ar avea calităţi oficiale, care implică exerciţiul autorităţii de stat, membrii grupului ar fi pătruns în locuințele persoanelor vătămate, în timp ce acestea se aflau la domiciliu, ar fi exercitat acte de violență și amenințări cu acte de violență, iar, ulterior, ar fi sustras diverse sume de bani”, a transmis Poliția Română.

În total, au fost sustrași 90.000 de euro și bijuterii în valoare de 10.000 de euro.

Polițiștii a pus în aplicare 17 mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la Poliție, în vederea audierii.

Activitățile se desfășoară de către polițiști specializați de investigații criminale ai Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în colaborare cu polițiști ai Biroului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic Brașov, sprijiniți de colegii din Ilfov, Călărași, Bacău, Ialomița și București, de luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale și ai SIAS din cadrul IGPR.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiza Informațiilor, din cadrul Poliției Române.

 
 

Urmărește-ne pe Google News