”A fost o întâlnire în care toți și-au exprimat punctele de vedere, îngrijorările. Mi-am transmis preocuparea în cadrul coaliției pentru a face tot posibilul ca societatea să nu fie divizată”, a spus Daniel Constantin, la Parlament.

El a arătat că avem nevoie ca societatea să fie unită, pentru că în perioade de criză nimic bun nu s-a întâmplat și a adăugat că dincolo de fondul problemei,  au înțeles cu toții nemulțumirile oamenilor. ”I-am tranmsmis și premierului aceste lucruri și sunt convins că în perioada umpătoare va anunța care este decizia dumnealui”, a mai afirmat Constantin.

Copreședintele ALDE a menționat că a convocat pentru luni forul de conducere al partidului, pentru a face și în interior o analiză a ceea ce s-a întâmplat.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că va propune o soluţie de detensionare a situaţiei, deoarece simte că „membrii PSD nu mai pot fi ţinuţi în frâu”, fiind posibilă chiar şi abrogarea ordonanței privind modificarea codurilor penale. Condiția ar fi ca decizia să fie acceptată şi de către premierul Grindeanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News