”Mi se pare un lucru foarte bun. Dacă citim cu atenție Constituția și legile vedem că Ministerul Public își desfășoară activitatea sub ochiul ministrului Justiției, ceea ce este un lucru bun și chiar mă aștept de la domnul Tudorel Toader să sprijine Ministerul Public și pe procurorul șef DNA, procurorul șef DIICOT, să își îndeplinească mai bine misiunile”, a spus șeful statului.

El a menționat că este în fișa postului ministrului să facă această monitorizare a șefilor din instituții.

”Evident că, dacă lucrează împreună în ceea ce am nimit cooperare loială, Ministerul Justiției cu Ministerul Public, lucrurile pot merge numai înspre bine, altfel decât la începutul anului, când ministerul Justiției și Ministerul Public au avut, ca să mă exprim așa, poziții divergente în privința orsdonanței 13, cum ne amintim cu toții”, a precizat Iohannis.

Șeful statului a spus că nu a văzut derapaje ale procurorilor DNA. ”Dacă ministrul Justiției dorește să monitorizeze, are tot dreptul să o facă”, a spus Klaus Iohannis.

”Sunt foarte muilțumit de activitatea DNA, Am spus-o de multe ori și îmi place să repet. Ministerul Public, inclusiv DNA își fac foarte bine treaba”, a spus în final președintele României.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

Reacția președintelui Iohannis vine după ce Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat miercuri rezultatul evaluării activităţii Ministerului Public şi DNA, într-o conferință de presă.

Ministrul a anunțat că DNA a avut acțiuni „cel puțin exagerate” și că Parchetul General a pus presiune pe Guvern. Cu toate acestea, Tudorel Toader a anunțat că șefii celor două parchete nu vor fi revocați din funcție.

Minitrul Justiției, Tudorel Toader, a spus că „DNA și-a arogat o competență ce poate conduce la un blocaj constituțional”, în timp ce „Ministerul Public a creat o presiune asupra membrilor Guvernului, care afectează buna funcționare a Guvernului”. În plus, acesta a spus că acțiunile DNA au fost „cel puțin exagerate”, lucru ce a dat naștere unor derapaje constituționale.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI