Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a înregistrat patru replici ale cutremurului de marți. Prima a fost la ora 21:02, cu o magnitudine de 2,1 grade pe scara Richter, produsă la o adâncime de 5 kilometri, urmată, la ora 21:04, de un alt seism cu magnitudinea de 3,2, produs la o adâncime de 6 kilometri.
Marți noaptea, la ora 3:56, a fost înregistrat, la o adâncime de 8 kilometri, un cutremur cu magnitudinea de două grade pe scara Richter, iar miercuri dimineață, la ora 8:57, a fost înregistrat un nou seism, cu o magnitudine de 2,7 grade pe scara Richter, produs la o adâncime de aproximativ 10 kilometri.
Cutremurul cu magnitudinea 5,2 a fost înregistrat la ora 20:26 şi a fost resimţit în mai multe zone. ISU Arad a anunțat că a primit 18 apeluri la 112 după seism.
„Echipaje operative din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au fost trimise în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaștere. În urma cutremurului au fost înregistrate 18 solicitări prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112, privind desprinderea unor elemente de construcție și avarierea a două autoturisme.
În urma recunoașterilor efectuate, pompierii militari ai Detașamentului Arad au acționat cu o autospecială de intervenție și salvare la înălțimi și o autospecială de intervenție cu modul pentru descarcerare pentru înlăturarea efectelor negative în urma seismului (degajarea elementelor de construcție de pe fațadele clădirilor), în municipiul Arad, pe străzile: Horia, Episcopiei, Mărășești, Lucian Blaga, Calea 6 Vânători, Vasile Alecsandri, Ioan Luca Caragiale, Bulevardul Decebal și Bulevardul Revoluției.
De asemenea, Serviciile Voluntarele pentru Situații de Urgență din localitățile Păuliș și Ghioroc au intervenit pentru îndepărtarea efectelor negative în urma seismului”, a transmis ISU Arad.
Primăria Arad a dispus restricţii de trafic în anumite zone din oraş, în urma cutremurului. „În urma cutremurului, din cauza avariilor, pentru siguranţa cetăţenilor, se izolează anumite porţiuni aferente străzilor: Episcopiei, Horia, Cloşca, Lucian Blaga, Decebal, Mărăşeşti şi bulevardului Revoluţiei”, a transmis Primăria Arad.