Ofițerii de poliție au fost nevoiți să intervină în Leicester Square, în jurul orei locale 21.00, pentru a-i despărți pe fanii celor două echipe, care deveniseră violenți, informează Daily Record.

Conform raportului poliției, în urma intervenției oamenilor legii au fost arestate 18 persoane, toți bărbați.

„18 persoane au fost arestate în timpul jocului Anglia – Scoția. majoritatea acestora se aflau în centrul Londrei și în vecinătatea Stadionului Wembley”, a informat Poliția Metropolitană.

„Toți cei arestați sunt bărbați. Infracțiunile au inclus violență și dezordine, deținere de droguri și de arme, scandal rasial, beție și agresarea unui ofițer de poliție, care a suferit răni ușoare”, a mai precizat Poliția Metropolitană.

Ciocnirile au avut loc între suporterii scoțieni și cei englezi în timpul partidei, după ce primii au petrecut pe străzile din Londra cu ore bune înainte de începerea meciului.

În urma intervenției ofițerilor de poliție, suporterii celor două formații au fost despărțiți, cele două grupuri fiind escortate la distanță unul de altul

Partida Anglia – Scoția s-a terminat nedecis, scor 0-0.

FOTO: EPA

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News