Cântărețul Adi Minune a fost citat la Serviciul Omoruri în ancheta privind dosarul incendiului din Bamboo. Acesta se numără printre ultimele persoane audiate în acest caz, deoarece  – conform unor surse judiciare -, a tot amânat, din cauza programului încărcat, să apară în fața anchetatorilor.

UPDATE: 16.46. Adi Minune va fi adus cu mandat la Serviciul Omoruri, în cursul zilei de astăzi, după ce a refuzat mai multe citații.

Adi Minune, Cornelia Catanga şi Cocoş din Călăraşi sunt martori cheie în dosar, deoarece aceștia au cântat până în momentul izbucnirii incendiului.

În noaptea de 20 spre 21 ianuarie, într-una dintre încăperile clubului așezat pe malul Lacului Tei din Capitală a izbucnit un incendiu care s-a extins rapid în tot clubul în care distracția era în toi. Cu gândul la tragedia de la Colectiv, sute de persoane au fugit disperate  din calea flăcărilor, unii aruncându-se chiar în apa rece ca gheața a lacului pentru a se salva.

În urma incendiului care a mistuit, în întregime, clubul Bamboo, 44 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală. Ulterior procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au deschis un dosar penal in rem, pentru distrugere din culpă.

Avocaţii administratorilor clubului Bamboo susţin că acesta avea toate documentele necesare funcţionarii, conform normelor legale, că au fost respectate toate reglementările privind căile de acces şi de evacuare şi că toate dotările în caz de incendiu au fost funcţionale.

Astfel, după ceva mai bine de două luni de anchetă, patronii italieni ai clubului au primit, la începutul lunii aprilie, undă verde de la investigatori să înceapă demolarea resturilor calcinate ale construcției. Cauza sinistrului nu a fost încă stabilită, dar cercetarea se va face în continuare în baza probelor și a documentelor adunate până acum.

 
 

Urmărește-ne pe Google News