”Cu titlu personal, eu aş opta, dar acum o să spuneţi că sunt subiectiv pentru faptul că nu mai sunt parlamentar, dar aş opta pentru îngheţarea sumelor aparţinând suma forfetară sau suma pentru cazare şi înclin să cred că şi colegii mei vor duce acest demers la final. Este nevoie de modificarea Legii 96 privind statutul deputaţilor şi senatorilor pentru a putea să formalizăm un astfel de demers”, a spus Marian Neacșu.
El a precizat că se ia în calcul inclusiv îngheţarea pensiilor speciale ale foștilor parlamentari, pentru că, spune el, afectează echilibrul bugetar. „Iarăşi cu titlu personal, cred că inclusiv îngheţarea pensiilor speciale, pentru că a ţine nivelul salarizării în continuare, evident că o să ne ducă într-un deficit bugetar căruia nu putem să îi facem faţă”, a conchis secretarul general al PSD.
Neacșu: Cel mai probabil, taxa de solidaritate nu va fi introdusă, taxarea contractelor part-time e necesară
Potrivit secretarului general al PSD, cel mai probabil, taxa de solidaritate nu va fi introdusă, deoarece, spune el, efectele economice ale unei astfel de măsuri ar fi „mult mai mici” faţă de impactul pe care l-ar avea din punct de vedere al imaginii.
Neacșu a ţinut să precizeze că aceasta este opinia sa personală. ”Am văzut câteva din simulările făcute, după părerea mea efectele economice ale măsurii respective sunt mult mai mici faţă de impactul pe care l-ar avea din punct de vedere al imaginii”, a spus el.
Marian Neacșu a respins și ideea unei impozitări în trepte a veniturilor. ”Oricum acel lucru nu se poate face în niciu fel în economia românească dacă nu are loc o globalizare a veniturilor. Deci nu în perspectiva imediată”, a mai spus Neacșu.
Întrebat cum comentează faptul că liberalii au anunţat că vor sesiza Avocatul Poporului cu privire la taxarea muncii part-time, Marian Neacșu a spus: ”După cum bine cunoaşteţi, este o măsură pe care o şi avem în programul de guvernare, are un impact financiar pozitiv asupra bugetului de stat şi, în opinia mea, chiar apreciez că era necesară”.
Parlamentul este pus în dificultate, pentru că nu are bani să plătească aceste majorările de pensii ale foștilor parlamentari, din bugetul instituțiilor, aprobat la începutul anului. La rectificarea bugetară, Camera Deputaților va cere suplimentarea bugetului instituției cu peste 12.000.000 de lei, potrivit unui răspuns transmis la solicitarea Libertatea.
Și Senatul a sistat plata pensiilor speciale pentru foștii parlamentari, din lipsa banilor. Potrivit unui răspuns la solicitarea ziarului Libertatea, instituția a transmis că are nevoie de peste 1 milion de lei pentru plata acestor pensii majorate în urma intrării în vigoare a legii salarizării unice, sumele urmând a fi cerute la rectificarea bugetară.
După intrarea în vigoare a legii salarizării unice, au crescut și pensiile foștilor parlamentari, a căror indemnizație specială se calculează în funcție de valoarea salariului actualului Legislativ.
În funcție de numărul de mandate, aceștia vor încasa și până la 4.000 de lei în plus, lunar și vor ajunge la 10.000 de lei, dacă au avut trei mandate în Parlament.