Ferma de scoici de la Dalboka

Într-un mic golf, la doar un kilometru de sătucul Balgarevo, undeva ascuns între mare și câteva eoliene, se află acest mic golf cu două terase. Aici mâncarea vine direct din mare și chiar îi poți vedea pe cei care îți aduc scoicile din larg. Ferma, făcută cu fonduri europene, și-a câștigat un renume de a fi locul unde mâncarea este foarte gustoasă și ieftină. Cu doar 40 de leva (aproape 100 de lei), două persoane pot mânca pe săturate o masă copioasă.

Mii de oameni ajung zilnic aici dacă vorbim de perioadele de vacanțe sau de weekend-uri, în timp ce pe timpul săptămânii locul atrage ceva mai puțini oameni, de ordinul sutelor. Majoritatea celor care calcă pragul acestor două terase sunt români. De la graniță nu aveți de mers decât maximum 45 de kilometri, dar peisajul, dacă o luați de-a lungul mării, este unul absolut fenomenal. Iar aici mă refer la opriri în sate precum Krapets sau Tyulenovo.

Pentru a ajunge să vă bucurați de o masă aici, în zilele aglomerate, va trebui să faceți o rezervare înainte, altfel vă veți trezi că veți aștepta chiar și până la o oră să se elibereze o masă. O porție de scoici natur de 600 de grame costă 6 leva, o bere Kamenitsa, 3 leva, o porție de scoici cu firimituri de pâine și usturoi (200 g) – 8 leva, un chefal prăjit  – 10 leva (deși e servit la porție de 250 de grame, al nostru a avut 400 g cel puțin).

Una din părțile bune în acest loc este că bulgarii acceptă plata și în lei, în euro sau cu cardul, deși cursul poate nu vă va avantaja atât de mult.

Golful Bolata, dragostea dintre un râu și mare

Sunt multe de spus, dar prefer să vă las descoperiți singuri acest loc. Și după ce v-ați umplut burțile, următorul pas este să mergeți la Bolata, un alt golf, care pare că s-a format dintr-o fostă albie de râu, atunci când acesta se întâlnea cu marea. Aproape că pare o poveste de dragoste a naturii unde un prinț râu și-a dat întâlnire cu marea, iar rezultatul iubirii lor a fost nașterea acestui loc.

Bolata este o plajă străjuită de dealuri stâncoase, înalte de cel puțin 50 de metri, în vârful cărora stă semeț un fost far. La nici doi kilometri de acest loc se află cetatea romană a Capului Kaliakra, care a fost, de-a lungul timpului, și bază militară bulgărească, iar acum a devenit muzeu.

În golful Bolata, apa este mai tot timpul caldă, pentru că este bine străjuit, iar singura terasă care vinde acolo are prețuri-chilipir pentru turiști. Pentru cei care vreți să vă plimbați mai mult prin această zonă, dacă nu găsiți cazare în Tyulenovo sau Krapets, ceea ce ar fi regretabil, găsiți în Balgarevo.

Zona este împânzită de plantații de lavandă care, înainte de recoltare, lasă în aer un miros care te trimite cu gândul la alte meleaguri și la timpuri demult apuse. În toată această regiune, oamenii sunt obișnuiți cu turiștii și veți fi tratați regește dacă vreți un concediu în această regiune.

Pentru a ajunge la Bolata va trebui să continuați drumul pe care l-ați urmat la Dalboka și să fiți atenți că, înainte de Capul Kaliakra cu vreo doi kilometri, apare, în stânga, un indicator nu prea vizibil care vă arată direcția.

Krapets, locul în care te poți confesa mării

Krapets este satul pescăresc cu plaje ce ating orizontul. Asta este prima senzație de care te lovești cînd ajungi acolo, asta și apele curate în care te poți scălda. Este la doar 20 de minute de Vama Veche, aflat de-a lungul aceluiași drum european E87 care duce la destinațiile de mai sus. Satul pare că este o combinație între un loc grecesc uitat de timp, are liniștea pe care o găseai la Vadu altădată și atmosfera unui 2 Mai, care te îmbie să îți aduci toată familia aici.

Și aici unitățile de cazare au prețuri mici, care nu depășesc 40-50 euro pe noapte, iar o masă la restaurant este ieftină ca braga. De fapt, cam ăsta ar trebui să fie motto-ul zonei: „Ieftin și de calitate!”.

Satul s-a dezvoltat destul de mult în ultimii ani și, probabil, peste ceva timp vom ajunge să ne uităm la el cu jind, aducându-ne aminte de vremurile când acesta era un loc liniștit. De la un an la altul se mai adaugă câte o structură de cazare, dar fără să invadeze frumusețea sălbatică a plajelor ce se șerpuiesc unduite de valurile mării.

În zona mai populată a localității, puteți găsi bărcile care sunt puse la odihnă după dimineți pescărești în care se salută în larg cu delfinii ce vin să întâmpine oamenii mării. În rest, o plimbare mai departe de „aglomerația” molcomă a satului îți va permite acel moment de respiro pentru suflet în care te poți confesa mării fără să te temi că te va auzi cineva.


EXCLUSIV / Perversul de la munte, mai tare ca ursul! Un individ care se expunea gol prin pădure a băgat în sperieți sute de turiști


 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News