”Nimeni din România nu contribuie vreodată pentru indemnizația de creștere a copilului. Este o formă a statului de a ajuta familiile să-și crească acești copii în perioada în care nu lucrează. Deci nu avem ce să vorbim de principiul contributivității, iar plafonul este maximum din Uniunea Europeană. Puteam să-l facem și mai jos. Puteam să facem ca în țări foarte dezvoltate din UE, să nu mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro. Dar am plafomat la 1800 de euro. Din punctul nostru de vedere este îndestulător pentru România, atât timp cât această sumă se dă și în Germania și este maximum din UE. Nicăieri în lume nu exită posibilitatea ca să te întinzi cu această sumă în funcție de venituri”, a declarat ministrul Muncii, în comisia de specialitate din Senat.

Ea a mai spus că numărul persoanelor afectate de plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copiilor nu este mare, și ajunge la 1000 de persoane.

”Nu am fãcut această ordonanță de urgență pentru că ar fi dezechilibrat bugetul, ci pentru a corecta o lege care, așa cum era, dădea naștere la tot felul de inechități. Ajunsesem să plătim, statul român, indemnizații de 35.000 de euro lunar și asta pentru că, așa cum se calculează din venituri, se puteau face tot felul de excese și ilegalități”, a spus Vasilescu.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Guvernul a decis, în vară, plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului la 8.500 lei. Guvernul a modificat, astfel, OUG nr.111/2010 privind indemnizația pentru creșterea copilului, stabilind o limită maximă de 8.500 lei lunar.

Prevederea se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017 atât pentru persoanele care au drepturile stabilite sau solicitate anterior acestei date, cât și pentru situațiile ulterioare, potrivit unui comunicat al Guvernului României.

Citește și: Aleșii vor un nou drapel național pe Palatul Parlamentului, în valoare de peste 50.000 de euro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Gigi Becali, dezvăluiri despre scandalul Dawa – soție: „O face pe șefa uneori! Eu sunt de partea lui!”. Exclusiv
FANATIK.RO
Gigi Becali, dezvăluiri despre scandalul Dawa – soție: „O face pe șefa uneori! Eu sunt de partea lui!”. Exclusiv
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Monica a văzut cum îi moare băieţelul de 4 ani pe apel video, în accidentul tragic din Suceava. "A zis că n-a omorât-o pe dânsa şi omoară copiii"
Observatornews.ro
Monica a văzut cum îi moare băieţelul de 4 ani pe apel video, în accidentul tragic din Suceava. "A zis că n-a omorât-o pe dânsa şi omoară copiii"
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI