Muzică lăutărească, mese şi corturi la gătitul miresei, chiar în mijlocul unui cartier din Galaţi. Pe spaţiul verde dintre blocuri, zeci de persoane s-au strâns vineri să asiste la obiceiul gătitului miresei cu muzică dată la maximum. Nuntaşii au întins mese și corturi, sub privirile curioase ale trecătorilor şi ale vecinilor din cartier. Mirele a fost amendat de către poliţişti.
La faţa locului, au ajuns şi poliţiştii, care l-au amendat pe mire, un tânăr de 31 de ani, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Gătitul miresei cu lăutari, mese şi corturi întinse a avut loc chiar pe spaţiul verde dintre blocuri, în cartierul gălăţean Micro 13, unde nuntaşii, veniţi cu maşini de lux, au petrecut de minune.
Trecătorii prin zonă s-au oprit, iar vecinii din cartier au ieşit la geam pentru a vedea întreg spectacolul, scenele fiind filmate cu telefoanele mobile.
Nu la fel de binevoitori au fost şi poliţiştii locali, care au ajuns la faţa locului, în urma unor sesizări primite de la unii cetăţeni revoltaţi de cele întâmplate, iar mirele a fost amendat.
„Am fost sesizat şi am acționat cu patrule de la ordine publică și siguranță rutieră şi au fost aplicate de două sancţiuni: conform Legii 61, a fost aplicată o sancțiune pentru organizarea de eveniment fără autorizație și conform hotărârii de Consiliul Local 79 s-a aplicat o sancțiune pentru distrugerea spațiului verde. În total, cele două sancțiuni sunt în cuantum de 500 de lei. De asemenea, șoferii care au parcat maşinile neregulamentar în zonă au primit invitaţii pe maşini să se prezinte la sediul Poliției Locale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Bogatu-Matei.

În zonă, a fost trimis şi un echipaj al IPJ Galaţi, care i-a aplicat mirelui, un tânăr de 31 de ani, o sancţiune pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Reprezentanţii IPJ Galaţi nu au putut preciza până la ora transmiterii acestei ştiri care este valoarea amenzii.
Ulterior, petrecerea de pe domeniul public s-a încheiat.

Citește și: O fată dintr-o șatră de căldărari participă la XFactor! Narcisa a fost ”promisă” de la 6 ani și, până s-a măritat, s-a jucat cu viitorul soț

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Hidroelectrica a făcut un anunț important despre sumele restante de pe facturi. Ce trebuie să știe clienții, e oficial
FANATIK.RO
Hidroelectrica a făcut un anunț important despre sumele restante de pe facturi. Ce trebuie să știe clienții, e oficial
Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO
Elle.ro
Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
Cine e "fata-fantomă" care a trăit 17 ani captivă într-o fabrică de pantofi din Italia. Nu a fost niciodată la medic sau la şcoală
Observatornews.ro
Cine e "fata-fantomă" care a trăit 17 ani captivă într-o fabrică de pantofi din Italia. Nu a fost niciodată la medic sau la şcoală
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI