„Este vorba despre 41 de persoane care s-au prezentat în unitatea de primiri urgențe în urma fenomenelor meteo extreme din cursul după-amiezii de duminică. Dintre aceste 41 de persoane, 13 au fost internate, în urma consultațiilor și diagnosticelor stabilite, în Spitalul Județean din Timișoara. Este vorba în primul rând de doi copii, un băiețel de 10 ani cu traumatism cranio-cerebral, care imediat a fost supus unei intervenții neurochirurgicale”, a spus Craina.
Medicul a precizat că la ora actuală băiatul este internat la ATI în stare stabile și este urmărit, monitorizat și tratat în
“Un caz, din păcate, grav este al unei fetițe de 11 ani care, de asemenea, s-a prezentat în urma unui traumatism suferit în timpul furtunii, care a fost supusă investigațiilor și operată în regim de urgență, actualmente în stare gravă, internată pe terapie intensivă”, a spus Craina.
Managerul unității spitalicești a menționat profesionalismul medicilor de urgență rămași peste program pentru a face față numărului foarte mare de răniți.
O femeie de 60 de ani, rănită în timp ce se plimba în parcul din Buziaș, a murit duminică la Spitalul Județean din Timișoara.
Șeful UPU de la Spitalul Județean, Mihai Grecu, a spus că numărul medicilor din Unitatea de Primiri Urgențe s-a dublat în cursul zilei de duminică, pentru a face față volumului mare de muncă.
Citește și: BILANȚ PROVIZORIU: Opt morți și 67 de răniți după urgia din vestul țării. Klaus Iohannis: „Sunt profund marcat”