UPDATE, 11.55 – Andreea Cosma a ajuns la sediul DNA Ploiești pentru a da declarații în fața procurorilor anticorupție, ea spunând că este martor si va fi audiată într-un dosar care îl vizează pe fostul procuror DNA Mircea Negulescu.
Deputata Andreea Cosma a mai spus că și fratele său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, a fost audiat vineri de către procurori.
Andreea Cosma a fost chemată la ora 11.00, ca martor, la DNA Ploiești. Nu este pentru prima dată când fiica fostului șef al CJ Prahova, acum deputat la primul mandat, se află în fața procurorilor anticorupție.
Săptămâna trecută, Andreea Cosma și fratele său, fostul deputat Vlad Cosma, s-au prezentat la DNA Ploiești ca martori într-un dosar ce ar viza presupuse ilegalități comise de către fostul procuror din DNA Ploiești Mircea Negulescu.
După întâlnirea cu procurorii de săptămâna trecută, Andreea Cosma a declarat la un post de televiziune că a fost chemată la DNA pentru a spune ce date din dosare i-a oferit fostul procuror anticorupție cu care deputata susține că s-a întâlnit de mai multe ori, fără a fi avut relații intime cu el.
Andreea Cosma a avut în trecut un dosar deschis pe numele său la Parchetul de pe lângă CA Ploiești, în care a fost cercetată pentru fapte comise ca notar public, dosar care ulterior a fost clasat.
Tatăl Andreei Cosma, Mircea Cosma, care a fost președionte al Consiliului Județean Prahova timp de trei mandate, este condamnat pe fond la opt ani de închisoare pentru corupție, în același dosar fiind condamnat și fratele parlamentarei, fostul deputat PSD Vlad Cosma.
Cei doi au contestat sentința, iar procesul se judecă în continuare la instanța supremă.
În ultima perioadă, Andreea Cosma a avut mai multe apariții publice în care a susținut că procurorul suspendat Mircea Negulescu ar fi hărțuit-o și i-ar fi cerut să să întâlnească cu el în cimitir sau în pădure Cosma a negat însă că ar fi avut relații intime cu magistratul.
Citește și: UPDATE: Conducerea DNA este cercetată de Inspecţia Judiciară, pentru posibile abateri disciplinare
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro